Fapta bună cere îndreptarea ei...
Nu este cu putinţă a birui patimile, dacă nu, mai întâi, fapta bună o vom îndrepta.
Frumos eşti cu chipul, având trupul puternic şi eşti împodobit cu coroană? Dar nu ai ajuns la măsurile împăratului David, care, smerit cugetând, zicea: „Iar eu sunt vierme şi nu om" (Psalmul 21,6).
Ai cunoştinţă, înţelepciune şi înfrânare? Dar nu ai ajuns la măsura celor trei tineri şi a Proorocului Daniil, care zicea: „Ţie, Doamne, dreptatea şi nouă ruşinea feţei, ca ziua aceasta” (9, 7), iar tinerii aceia ziceau: „Cu suflet zdrobit şi cu duh de smerenie să fim primiţi și, dacă drepţii atâta smerenie au arătat, în ce fel se cuvine să fim noi, păcătoşii? Că a se înălţa şi înalt a cugeta, este cuget trupesc, după cuvântul Apostolului: „Dacă după trup vieţuiţi, veţi muri, iar dacă prin Duhul faptele trupului le omorâţi, veţi trăi” (Romani 8, 13). Şi nu este cu putinţă a birui patimile, dacă nu, mai întâi, fapta bună o vom îndrepta.
(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol. 1, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 103)
„Omul se teme de multa lumină, de deschiderea Cerurilor, de veșnicie”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro