Cei care au fapte bune, şi credinţă în Dumnezeu nu au, se aseamănă cu trupurile cele moarte, care sunt îmbrăcate cu haine bune şi înfăşurate cu giulgiuri, dar n-au simţirea bunătăţilor. Pentru că ce folos este omului, cu faptele cele bune să fie îmbrăcat şi să aibă suflet mort şi nesimţitor, fără de credinţă. Faptele oare, nu se fac întru nădejde de răsplătire? Dar de vreme ce pe poruncitorul ostenelii nu-l ştii, pentru cine te osteneşti şi te trudeşti? Căci şi oamenii întâi se îngrijesc pentru viaţa lor şi mai pe urmă socotesc de hrana lor. În acest chip dar, se cade să avem întâi nadejdea vieţii lui Hristos, şi apoi să ne hrănim cu bunele fapte, pentru că cei ce nu se hrănesc, nu pot să traiască, la fel şi cel ce nu e viu, nu se poate hrăni. Aşa că, cela ce lucrează fără de credinţă şi dreptate, nu poate să trăiască, căci tâlharul crezând s-a îndreptat; dar şi fără faptele credinţei, nu ne putem invrednici împărăţiei lui Dumnezeu.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Pentru suflet şi pentru nădejde, Editura Arhiepiscopiei Bucureştilor, 1938, p. 2)