Fiule, gândește-te că în singurul timp al acestei vieți, cu râvna ta, cu dorirea ta de a fi cu îngerii în Cer, caută să te smerești, că numai așa dai valoare acestor frumuseți ce ți le-ai căpătat, ca să nu fie aceste bogății sufletești – vai! – pieirea ta în foc. Ia aminte, frate, că dacă vei cugeta că Dumnezeu te poate cerceta chiar acum, că vei muri, el, cugetul, te va învăța ce să faci, știind că „în ce te va găsi Hristos, în aceea te va judeca”.

Fără de smerenie nu este nicio nădejde de mântuire! Și „dacă n-ai, frate, umilință în inima ta, atunci să pricepi că ai oarecare înălțare în inima ta”. Dar să înțelegem că Domnul ne cere atât de puțin pentru ca să moștenim împreună cu El! Umilință, umilință și iar umilință!

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2010, p. 17)