În ce priveşte cuvintele, sunt trei lucruri pe care le putem face. Putem folosi rugăciunea spontană, adică acel gen de rugăciune care ţâşneşte dintr-o dată din sufletele noastre; putem folosi scurte rugăciuni exprimate cu voce tare, care sunt foarte scurte, deosebit de intense în conţinutul lor şi atât de largi, încât pot cuprinde cât mai multe înţelesuri cu putinţă; şi mai putem folosi ceea ce este numit, uneori cu neplăcere, rugăciuni gata făcute, care variază de la cele mai mediocre compoziţii ale unor oameni care încearcă să născocească rugăciuni pentru toate ocaziile posibile până la expresiile celor mai profunde experienţe ale sfinţilor, exprimate în rugăciuni pe care nu ei le-au inventat, ci pe care Duhul Sfânt le-a turnat în vieţile şi inimile lor.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, pp. 71-72)