Casele clădite de Grigore Ghica la Frumoasa au fost dărâmate un deceniu mai târziu, în timpul ocupației rusești de la 1739. După cum relatează Ion Neculce, „Constantin Cantemir, fiul lui Antioh Cantemir, împreună cu fratele său, maiorul Dumitrașcu, și cu oștile rusești au intrat la 2 septembrie 1739 în Iași, ieșindu-le înainte mitropolitul și cu caimacamii și cu alți boeri care să mai întâmplaseră, și călugări, și neguțitori de laturea târgului, despre muntenime, și i-au închinat cheile țărâi și stiagurile slujitorilor. Și s-au împreunat cu mare bucurie ș-au purces pen Iașu. Pân' la Frumoasa l-au petrecutu boerii. Și s-au așădzat acolo cu oastea.”

„Cronica Ghiculeștilor” ne oferă alte detalii. Potrivit însemnărilor acesteia, Constantin Cantemir s-a instalat în casele de la Frumoasa, în timp ce oastea a rămas în corturi, pe câmp. La 3 septembrie, a sosit în oraș feldmareșalul rus Burkhard Christoph von Münnich, care a ocupat pentru o săptămână Curtea domnească. Chemând pe mitropolit și pe boieri, le-a cerut sume mari de bani, amenințându-i.

S-a mâniat că nu mai putea „să zapciască pe boieri de bani”

Rușii refuzau să părăsească Iașul, deși se încheiase Pacea de la Belgrad. Din această cauză, generalul Petru Șipov s-a văzut silit să ia măsuri de evacuare a orașului. Chesarie Daponte precizează că oștile venite cu Cantemireștii au dărâmat „casele Frumoasei și Galatei”, iar cronicarul anonim al Ghiculeștilor a adăugat că dărâmarea caselor domnești s-a făcut din ordinul lui Münnich. În limbajul său inconfundabil, Ion Neculce confirmă că distrugerea caselor domnești a fost ordonată de Münnich, care se afla atunci la Hotin, mâniat că nu mai putea „să zapciască pe boieri de bani”. După cum scrie Neculce, „Meneh l-au pus la calaur (n.r. strajă) și s-au mâniet și au trimis de au strâcat casăle de la Frumoasa”.

Ghica nu s-a lăsat descurajat de aceste întâmplări şi în primăvara anului 1740 a pus să se clădească alte case în incinta Mănăstirii Frumoasa. Cronicarul Enache Kogălniceanu a scris următoarele: „Iară când a fost de primăvară s-au apucat iară de casele domnești de la Frumoasa și le-au isprăvit până în toamnă, după cum se văd și astăzi”. În plus, domnitorul a înzestrat-o cu veşminte şi odoare, „cu bucate şi cu robi şi moşii şi vii, ca pre o mănăstire deplin. Făcut-au şi turnu mare pe poartă, în curtea domnească şi ceasornic mare, aşijdere şi două cişmele, fântâni aduse pre oale, cu multă cheltuială, una denaintea porţii curţii domneşti şi una denaintea feredeului”

Complexul mănăstiresc, reşedinţă de vară pentru succesorii lui Ghica-Vodă

Două palate domnești s-au construit la Frumoasa, aşa cum precizează cronicile vremii. Unul dintre ele era destinat femeilor (situat în grădina domnească, fiindcă Mănăstirea Frumoasa era pe atunci mănăstire de călugări), și unul destinat domnitorului și boierilor (în incinta mănăstirii).

Potrivit spuselor abatelui Giuseppe Boscovich, palatul femeilor era mai mare decât cel din incinta mănăstirii, el fiind descris în detaliu de călătorul străin. Istoricii Dan Bădărău și Ioan Caproșu au presupus că Ghica Vodă ar fi reparat casele mai vechi din incinta mănăstirii, care fuseseră menționate anterior de către Paul de Alep, iar palatul din afara mănăstirii a fost construit mai târziu.

Cei care au urmat domnitorului Grigore Ghica la tron, au utilizat și ei complexul mănăstiresc ca reședință de vară, unde se retrăgeau adesea. În documente mai găsim faptul că, în anul 1753, domnitorul Matei Ghica (1753-1756), fiul lui Grigore al II-lea Ghica, a efectuat o serie de lucrări de restaurare ale Bisericii Frumoasa.