Fericirile – de la cuvânt la faptă (Matei 4, 25; 5, 1-12)
Pericopa duminicii a patra din post se adresează oricărui cititor. Nu e una exclusivistă. Fiecare dintre cei care se apleacă asupra ei e invitat să se identifice cu o categorie din cele prezentate. Să-și găsească rostul duhovnicesc. Să se apropie de ceea ce îl reprezintă mai bine cu conștiința că, atunci când te regăsești în ceea ce faci, realizezi cu mult mai multă ușurință performanța decât altminteri.
Text și context
Mesajul despre pocăință al Învățătorului este urmat de enunțarea Fericirilor. Înainte de a le prezenta conținutul, evanghelistul ține să evidențieze un fapt important. Anume, că o mulțime mare de oameni venise să-L asculte în timp ce vorbea. Narațiunea beneficiază de asemenea și de o descriere, ce-i drept sumară, a cadrului spațial. Datorită ei, momentul a supraviețuit în cercetarea teologică sub denumirea de „predica de pe munte”. Căci Hristos îl rostește de pe una dintre culmile Hatinului, spre a fi auzit mai bine de către cei care doreau să se împărtășească din înțelepciunea Sa.
Fericirile
Urmate, într-o relatare paralelă de o serie de „vai-uri”, menite a se constitui în exemple de „așa nu”, la Matei, ele sunt prezentate doar sub aspectul lor pozitiv. Iisus vorbește aici despre nouă aspecte care-i transformă pe oameni în fericiți. Reușește să transpună într-un limbaj accesibil și cu aplicabilitate practică învățătura despre mântuire. Cine sunt, așadar, fericiții? Cei săraci cu duhul, cei ce plâng, cei blânzi, cei flămânzi și însetați după dreptate, cei milostivi, cei curați cu inima, făcătorii de pace și prigoniții pentru dreptate. Categorii sociale nedreptățite, ori oameni care se încăpățânează să trăiască o viață în răspăr cu lumea. Nu ca delicvenți, ci mai degrabă ca alternativă. Ca ființe ce nu abjură de la principii sănătoase și nu-și negociază demnitatea. Căci nu e o rușine a plânge, atunci când e justificat acest lucru. Nu e greșit să fii flămând și însetat, atunci când cea de care-ți dorești să te saturi e dreptatea. Nu e nimic greșit în sărăcia cu duhul, atunci când ea e o formă de a rezista tentațiilor venite din partea unor oameni rău intenționați. Iar blândețea și pacea sunt elemente pe care lumea le-a proslăvit de la începuturile ei și orice societate sănătoasă le-a cultivat. Fiecare dintre aceste categorii va beneficia de Împărăție. Fiul vine să arate și altceva. Răsplata va fi pe măsura fiecăreia dintre harisme, ori dintre suferințele îndurate. Pasajul se încheie cu un îndemn frumos și dădător de speranță: „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri”.
În loc de concluzii
Pericopa duminicii a patra din post se adresează oricărui cititor. Nu e una exclusivistă. Fiecare dintre cei care se apleacă asupra ei e invitat să se identifice cu o categorie din cele prezentate. Să-și găsească rostul duhovnicesc. Să se apropie de ceea ce îl reprezintă mai bine cu conștiința că, atunci când te regăsești în ceea ce faci, realizezi cu mult mai multă ușurință performanța decât altminteri. Cu bucuria că Domnul vede. În fond, cred că unul dintre mesajele pe care le transmite acest scurt pasaj e tocmai acela al validării. Într-o lume în care ne dorim atât de mult să fim confirmați, în plan profesional, de către superiori care, adesea, pot fi numiți altfel doar din perspectiva funcției pe care o ocupă, faptul de a nu beneficia de suficientă recompensă poate pricinui frustrări. De aceea, e important să așteptăm confirmare, ori apreciere doar de la Domnul. Conștienți fiind că la El nimic nu rămâne fără răsplată. Îndrăzniți!
Tot ceea ce facem, să facem cu iubire – doar așa putem tinde către adevărata credință
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro