Sute de ani cântaseră psalmul acesta toți cei din Neamul lui Israel. Cu râvnă, cu zelul celui care așteaptă pe Mesia. David și cântările sale făcuseră din iconologia Venirii lui Mesia o plasă de siguranță a credinței lor. Veseli ori triști, în pustie sau urcând spre Ierusalim, în glorie ori în cenușa pocăinței, israeliții cântau cartea acestor poeme de iubire ale lui Dumnezeu pentru ei. De la David aflaseră că vine. Că e acolo, aproape de ei. Că poate veni în orice clipă. Cetatea Sionului și Psalmii, asemenea unei cetăți de cuvinte, făceau din David încă Regele lor. Singurul lor Rege cu adevărat. Nu e de mirare că Irod construia un Templu. Era în concurență cu un rege-mort extrem de viu. David era, de fapt, regele-revelat care dăduse poporului, în amănunt, întreaga linie a Venirii lui Mesia. În amănunte ce aveau să se vădească împlinite de Domnul Iisus Hristos inclusiv în dimensiunea lor geografică, nu doar spirituală. Exemplu? Locul Botezului Său în Iordan, în Betania cea de dincolo de Apa cea sfântă a Trecerii, va fi împlinit între locul Intrării poporului lui Israel în Țara Promisă – fără de Moise și locul de pe care Ilie se va fi înălțat la cer purtat de îngeri în carul de foc. De unde și prezența la Schimbarea la Față între cei doi profeți, aducătorul poporului în libertatea promisă și propovăduitorul Jertfei ce va dărui Libertatea Împărăției. 

David nu este prezent iconologic în viața Mântuitorului, dar nimic din ce Împlinește Acesta  ca Mesia nu scăpase ochiului duhovnicesc al Profetului-Rege. În toate cuvintele lui Iisus Hristos este prezent David  iar trupul Său își are ADN-ul uman – de-mi este îngăduit gândul – prin Maica Domnului din Regele-Profet. Psaltirea devenise astfel, pentru popor, principalul text care, memorat cu osârdie și cântat cotidian, descoperea poporului, generație după generație, Cine este Cel ce vine în Numele Domnului. Pentru aceea, Betleemul-Ephrata, deși este mic între miile cetăți ale „clanului” lui Iuda fusese profețit ca locul din care avea să se nască Mesia, cel ce avea să conducă neamul lui Israel (Miheea 5, 1). A fi născut în Betleem însemna pentru oamenii timpului Așteptării că Mesia vine călcând pe urmele lui David, cel care se născuse în Betleem (1 Samuel 17, 12) dar și locul în care fusese uns drept rege de către Samuel ( 1 Samuel 16, 13). Naștere și ungere regală. Poate cel mai de preț argument al Botezului și Mirungerii, luate laolaltă, ca semn al preoției universale în care ne așază Hristos în Biserica Slavei Sale, parte integrantă a mesianității Sale. Naștere și ungere reglă ce se vor vădi prin Nașterea Pruncului și închinarea Magilor, ce recunosc în Iisus Pruncul regele poporului ales cu forța profeției ce amintea că lui Mesia se vor pleca, ca unui rege, toate popoarele pământului (Isaia 45. 14). David scrie despre acesta: „Împărații Tarsisului și insulele daruri vor aduce, împărații arabilor și cei din Saba prinoase vor aduce. Și se vor închina lui toți împărații pământului, toate neamurile vor sluji lui” (Ps. 71, 10-11). E de prisos să vă spun, oare, că la nașterea copilului din neamul lui David acesta era psalmul ce se cânta îndată după ce se vădea chip de fecior pruncul, în nădejdea că el împlinește această profeție în el însuși? 

Plecând dinspre Nazaret spre Betleem cei ce-L primiseră pe Pruncul Iisus începură să cânte. Binecuvântarea de plecare o dădea capul familiei – însoțit, în situația delicată în care se aflau, obligatori, de cel mai de încredere bărbat din neamul său, după tradiție acesta fiind Iacov, cel ce avea să fie primul Episcop al Ierusalimului, feciorul cel mare din prima căsătorie a lui Iosif – și îndată începeau să cânte: „fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor nu a stat și pe scaunul hulitorilor n-a șezut...” (Ps. 1, 1). Ei știau că aici David vorbește despre Mesia. Dar știau, mai mult decât oricine altcineva, că pe Mesia Îl însoțeau să se nască în Betleem. Chiar puși sub presiunea administrației romane – căci mergeau să se înscrie la ordin de împărat pământesc – ei împlinesc Scriptura. Arătând că nimic din viețile noastre istorice nu scapă împlinirii voii lui Dumnezeu. 

Să citim și noi, cu smerenie și luare aminte, cuvântul Psaltirii. Ca rugăciune, dar și drept carte ce-L revelează pe Mesia, și veți afla mângâiere și cunoaștere a lucidității prin care memoria poporului lui Israel i se aminteau amănuntele prin care să recunoască pe Hristos. Să începem cântând mereu în inima noastră: „Fericit bărbatul”. Știind că acela este El, Pruncul ce se naște în taina Betleemului către care ne îndreptăm!