Credința în Hristos Dumnezeu este o problemă personală. Fiecare o reglementează după inima și priceperea sa. Pascal spune că „nu ne lipsesc dovezile ca să credem în Dumnezeu și în dumnezeirea lui Hristos, ci inima și cugetul curate” (cf. Matei 5, 8). Fericit este cel care le are, căci Îl are pe Hristos, care înseamnă totul. Acesta s-a făcut una cu bucuria și fericirea, cu viața și libertatea. El s-a făcut „dumnezeu după har”. Astfel, dumnezeirea lui Hristos este judecată de fiecare și îl judecă pe fiecare. Aceasta este și diferența specifică fundamentală dintre Om și ceilalți, anume dacă acceptă sau nu să fie creștin și să devină „dumnezeu după har”.

Primul cuvânt în această alegere o au voința și libertatea, acestea judecă demersul omenesc. Și reîntărim faptul că problemele metafizice nu se analizează nici aritmetic matematic, nici prin analize chimice, precum pietrele. Așadar, problemele metafizice ca Învierea și Îndumnezeirea lui Hristos sunt realități supranaturale, incomensurabile, și le percepe doar cel care are un orizont nemărginit, dincolo de carcera logicii seci și a celor cinci simțuri. Există și cel de-al șaselea simț, cel mai adevărat și mai dinamic dintre toate, credința.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumenița, 2007, pp. 139-140)