Stareţul Serghie pomeneşte adesea despre patima deznădejdii, care la creştin se poate naşte din conştiinţa acută a unui păcat comis sau din starea lui păcătoasă. Stareţul preconizează mai multe feluri de a ieşi din această stare duhovnicească nu doar patologică, dar şi periculoasă.

1. Nu trebuie niciodată să ne credem starea de păcat iremediabilă ci, dimpotrivă, să fim siguri că există întotdeauna iertare pentru orice greşeală. Să fim siguri că este de ajuns să cerem iertarea lui Dumnezeu, pentru a o primi.

2. Trebuie să evităm să fim sub dependenţa păcatelor noastre şi a stărilor noastre păcătoase de mai înainte.

Pentru aceasta, trebuie să evităm să ne amintim greşelile în detaliu şi să le „rumegăm”. De asemenea, trebuie să începem fiecare zi ca şi cum ar fi o nouă zi, să luăm totul de la zero, să nu ne întoarcem spre trecut, ci spre prezent şi spre viitor.

3. Să lăsăm păcatul. În timp ce diavolul urmăreşte să ne identifice cu păcatul nostru, sugerându-ne: „Tu eşti aceasta”, tocmai pentru a ne împinge spre deznădejde, trebuie să înţelegem că păcatul şi patimile sunt profund străine firii şi persoanei noastre, că ele sunt ca nişte bube care s-au adăugat din întâmplare, care ne-au parazitat pielea, dar care nu fac parte din ea.

Mai simplu spus, când constatăm în noi tendinţe spre rău, nu trebuie să pierdem timp întrebându-ne asupra originii lor – ce anume a putut să le creeze în noi sau să le provoace. Mai ales, nu trebuie să credem că ele fac parte din noi, că descoperă un aspect ascuns al personalităţii noastre. Există un mare pericol de a ne solidariza astfel cu răul, de a-l considera ca făcând parte din noi. Trebuie să ştim că tendinţele rele care se manifestă în noi sunt ispite care ne vin de la demoni. Aceştia caută să ne facă să credem că ei nu există şi că tot răul care se iveşte în noi vine de la noi şi face parte din noi.

Însă, cu adevărat, lor trebuie să li-l atribuim, iar nu nouă. Trebuie să ştim că răul este într-adevăr străin firii noastre, deşi intră adesea în contact cu ea şi caută să se grefeze pe propriile noastre tendinţe. Totuşi, faptul că demonii ne propun adesea ispite care nu corespund cu tendinţele noastre, cu dorinţele şi gusturile noastre, care nu ne privesc şi pentru care nu avem nicio atracţie este semnul evident că răul care se manifestă în noi îşi are în ele originea profundă.

Toate acestea nu exclud pocăinţa de păcatele noastre şi de starea noastră de păcătoşenie. Dimpotrivă, pocăinţa odată apărută, unită cu atitudinile precedente şi cu rugăciunea este unul dintre principalele moduri de a ieşi din deznădejde şi de a o evita.