Detaşarea trebuie să se exercite faţă de prezent, dar şi faţă de viitor şi trecut. De aici, sfatul des dat de către avva Serghie, acela de „a trăi de pe o zi pe alta”. Pentru a stabili şi a întreţine această stare duhovnicească, el recomandă a deprinde obiceiul de a începe fiecare zi fără a privi în urmă şi fără a te gândi la ziua de mâine, ca şi cum aceasta ar fi pe deplin nouă, ca şi cum ea ar fi singura pe care o ai dinainte.

Pe de o parte, nu trebuie să ne neliniştim cu privire la viitor: mai înainte de toate, prin aceste frici nu putem schimba nimic – învăţătura avvei este aici axată pe învăţătura lui Hristos din Evanghelie, Luca, 22-31. Apoi, proiectându-te în viitor, te îndepărtezi de prezent şi rişti să-ţi petreci toată existenţa neglijându-l. Avva nu îndeamnă nicicum la improvizare. El afirmă, în acelaşi timp, că „trebuie să pregătim viitorul”. Însă este convins că, trăind mai bine prezentul, pregăteşti mai bine viitorul. Cu adevărat, tocmai ceea ce trăim astăzi defineşte şi pregăteşte ceea ce vom trăi mâine. Totuşi, este inutil să faci planuri de viitor, căci niciodată nimic nu se potriveşte după cum am prevăzut: întotdeauna survin evenimente neaşteptate, care vin să ne zădărnicească toate proiectele.

Prin urmare, înţelepciunea constă în a trăi prezentul şi în a ne încredinţa lui Dumnezeu în ceea ce priveşte viitorul. Pe de altă parte, nu trebuie să rămâi alipit de trecut. Să nu priveşti îndărăt, să uiţi ce s-a întâmplat în ajun sau în ziua precedentă. Grija avvei este, după cum am văzut, să nu ne descurajăm din pricina greşelilor pe care le-am comis mai înainte, să nu fim zdrobiţi de povara trecutului şi să nu rămânem prizonieri, ci să putem la fiecare moment să pornim din nou de la zero şi să ducem întru Hristos o nouă viaţă la care ne cheamă Evanghelia, fapt care, de altfel, am văzut, nu exclude pocăinţa.

Prin urmare, trebuie – recomandă avva – „să trăim în prezent”, căci este singurul timp care este cu adevărat real, singurul timp care contează cu adevărat pentru noi. Ce trebuie să ne preocupe este cum suntem noi în prezent, care este starea în care suntem susceptibili, acum, de a ne înfăţişa dinaintea lui Hristos. Aducerea-aminte de moarte pare a fi unul dintre mijloacele privilegiate de a pune aceste sfaturi în practică, de a ajunge la detaşare şi de a trăi ancorându-ne în momentul prezent.

(Extrase din cartea lui Jean-Claude Larchet, „Avva Serghie”)