A fi prin alții și prin tine însuți

Hristos este cel care dă justificare și valoare genealogiei de până la Dânsul. Fără Hristos ceva ar fi fost incomplet în istoria lui David, a lui Solomon, a lui Adam, Rut, ori a multor altora. Iisus e împlinirea stirpei lor și a celei umane în general.

Aspecte introductive

Cu câtva timp în urmă, un prieten îmi spunea: „sunt ceea ce sunt datorită părinților mei și foarte multă lume mă respectă din pricina modului în care s-a comportat tatăl meu”. Subscriu din toată inima acestei afirmații. Și cred că în general, ea definește o stare de fapt valabilă și importantă. În logica umană, omul este privit adesea prin prisma genealogiei sale. Cu precădere în prima parte a vieții. Ulterior, când el însuși își croiește traseul biografic și își particularizează rolul și prezența, lucrurile se schimbă. Dacă este suficient de vrednic, ajung urmașii lui să fie priviți prin prisma meritelor lui. Ori invers, dacă nu e de soi, odraslele sale sunt stigmatizate pentru păcatele părintelui.

În mediul rural, acest lucru este important. Știm cu toții ce rol crucial are pentru bătrânele care stau la taclale pe marginea drumului să afle cine ești și de-al cui. Cu precădere atunci când nu te-au văzut de multișor, ori ești nou prin zonă. De îndată ce spui o vorbă despre strămoși, în mintea lor se iscă o adevărată avalanșă de informații. Și vrei, nu vrei, trebuie să cunoști lucruri despre istoria proprie.

Domnul și genealogia

Dacă așa funcționează logica umană, oare și cea divină o fi la fel? Are Dumnezeu nevoie de a se defini prin intermediul înaintașilor Săi? O fi având El strămoși? De bună seamă că nu. Fiul îl are pe Tatăl, dar acest lucru este unanim cunoscut. Atunci, de ce ar fi nevoie de o genealogie atunci când se vorbește despre persoana divinului? Noi știm din textele Vechiului Testament că Domnul e singurul care se poate defini ca cel ce este prin sine, nu prin alții. Are aseitate. Și totuși, Matei își începe relatarea prin înșiruirea unei lungi liste de nume. De ce? În primul rând, pentru că istorisirea lui îl are în centru pe Fiul cel Întrupat al Tatălui. Cel care s-a coborât din ceruri spre a mântui lumea. Apoi, atunci când se vorbește despre El e adusă în discuție o întreagă istorie. Cea a Poporului Ales, străbătută ca de un fir roșu de făgăduința mântuitoare. Prooroci mai vechi sau mai noi au vorbit în decursul activității lor despre cum se va naște Mesia cel făgăduit din seminția lui Iuda și cum între el și nume ilustre ale istoriei poporului lor, ca de exemplu, Împăratul David, va exista o continuitate pecetluită printr-o legătură de sânge. Și în al treilea rând, genealogia vine să aducă în atenție asumarea firii umane în Învățător. Să propovăduiască faptul că a fost om cu adevărat, nu chip aparent. Iar acest lucru poate fi probat inclusiv prin istoria îndelungată pe care o are El și prin succesiunea de strămoși iluștri. Toți aflați în așteptarea Mlădiței cu rol salvator. Nădăjduindu-o.

Așadar, genealogia Mântuitorului vine să vorbească lumii despre făgăduința răscumpărătoare. Și propune într-un fel o răsturnare de paradigmă. Dacă îndeobște până la Hristos și ulterior oamenii se vor justifica prin intermediul unei genealogii ilustre (a se vedea în cazul spițelor nobiliare), în cazul acesta, El este cel care dă justificare și valoare genealogiei de până la Dânsul. Fără Hristos ceva ar fi fost incomplet în istoria lui David, a lui Solomon, a lui Adam, Rut, ori a multor altora. Iisus e împlinirea stirpei lor și a celei umane în general.

În loc de concluzii

Dacă Domnul însuși are nevoie de strămoși, e drept în baza unei logici diferite de a noastră, și noi avem. Uneori a privi înspre chipuri de lumină din trecutul nostru ne motivează spre a ridica standardele și ne ajută să ne găsim direcția. Alteori, când nu identificăm nimic ilustru în lista celor ce ne-au precedat și ne-au dat din sângele și spița lor suntem, poate că, împinși să începem noi un astfel de șir. Cu Hristos însă, istoria întregii lumi se altoiește pe divinitate. Iar acest lucru îi dă valoare și deplinătate. Căci, indiferent cine ne-ar fi strămoșii, Părintele nostru prin excelență devine Dumnezeu. Iar un astfel de părinte nu merită a fi dezamăgit. Îndrăzniți!

De la același autor

Ultimele din categorie