Totuşi, Domnul nu vindecă mereu. Pe unii îi lasă să sufere pentru binele lor şi al celor din jur. Am constatat adesea că oamenii care suferă sau care au trecut prin mari suferinţe, sunt oameni puternici. Ei au căpătat o altă perspectivă asupra vieţii şi au dobândit unele calităţi pe care oamenii scutiţi de suferinţă nu le pot avea. Suferinţa poate fi primită ca un dar, ca o îmbogăţire. Unii simt suferinţa ca pe o nedreptate, ca pe ceva care nu ar fi trebuit să li se întâmple lor. Asta pentru că ei se compară cu ceilalţi, ceea ce nu are nici un sens, fiecare om trebuie să-şi trăiască viaţa care i-a fost dată. Fiecare are raportul său cu suferinţa, fiecare poate câştiga ceva din suferinţă.

Cred că ceea ce trebuie să ne ajute este conştiinţa că Dumnezeu îngăduie această suferinţă şi că ea are un motiv, chiar dacă noi nu-l ştim. Această conştiinţă, sau mai bine zis această încredere, ne ajută să ne purtăm crucea cu seninătate.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 161-162)