Fiecare zi de școală să fie ca o zi de Înviere!

Reflecții

Fiecare zi de școală să fie ca o zi de Înviere!

    • gânduri la început de an școlar
      Fiecare zi de școală să fie ca o zi de Înviere!

      Fiecare zi de școală să fie ca o zi de Înviere!

Cum ar fi să îi lăsăm pe copii să ne crească? După măsura puterii ce le-a fost încredințată. Să ierte, să râdă, să uite. Să cadă-n ridicare, dar să zâmbească. Să plângă cu suspine, dar să iubească. Oare-am putea, părinți și profesori, împreună, să le facem tuturor copiilor „lumea” ce vine mai bună?

Cel mai frumos, deplin și profund gând, cu făgăduință-n el, pentru o festivitate de deschidere a anului școlar și pentru fiecare zi de școală, e unul ca acesta: Fiecare zi de școală să fie ca o zi de Înviere! Pentru fiecare. În fiecare școală. O școală pentru toți și pentru fiecare. Cum e și Învierea. Și încredințarea aceea blândă că iubirea, și grija, și dragul de oameni le pot învinge pe toate. 

Ne este, mai tuturor, cunoscută nerăbdarea cu care sunt așteptați copiii acasă, după o absență mai îndelungată. Și cum e atunci? Mai aranjăm câte-un detaliu, mai pregătim o surpriză, mai privim cu îngrijorare acele ceasornicului și tachinăm minutele să treacă mai curând. Și bucuria, și nerăbdarea, și entuziasmul, și dragul de ei se contopesc și se amestecă și nu se mai sfârșesc până în clipa îmbrățișării de „ce bine c-ai venit!”.

A mai trecut un an prin noi. E iar rândul școlilor să-și aștepte copiii să li se-ntoarcă „acasă”. Au trecut ceva zile de când nu și i-a văzut și de când clasele n-au mai strălucit de veselia și lumina lor. Și-i multă forfotă și tot pe-atâta nerăbdare, pentru că mai e foarte puțin până la ziua cea mare.

Nu va fi timp și loc de multe-mbrățișări, așa cum ne-am dori, dar fiecare copil merită să simtă c-a fost așteptat cu bucurie și cu drag în școala lui – „acasă”. Avem și zâmbetul la îndemână și cred că putem fi generoși și cu el. Tot la-ndemână sunt și gândul bun, și veselia, și puterea de a sădi încredere, ascunse în cuvinte. Iar părinții și profesorii știu bine astfel de cuvinte și trăiri măiestrite.

Sunt „cuvinte” pe care oamenii mari le datorează copiilor ce le-au fost încredințați spre propria desăvârșire, într-o sublimă formă de apostolat. Și-mi vin în minte-acum: „ne va fi bine”, „vom fi mereu lângă tine”, „ai încredere-n mine”, „suntem aici să-ți facem visele și zilele senine”, „e-n Cer o Lumină blândă ce ne-aseamănă cu Sine”. Și… încredere, prietenie, înțelegere, toleranță, grijă… încredere, atenție, siguranță, nepatimă, bucurie… încredere, știință, cunoaștere, descoperire, gând bun și îngăduitor, omenie.

 Dragi oameni mari, oameni buni,

Îi pregătim, mai mereu, pe copii pentru câte o nouă călătorie, bineștiind că nu vom putea fi nedezlipiți de umerii lor, de urmele lor, nu-i așa? Poate c-ar fi potrivit un înger de tăinuit în ghiozdan sau în bagaj, când copiii ne pleacă spre școală și-n viață. Să le meargă umăr la umăr când le-ar fi calea cu anevoie de călcat și pieptiș, să li se cuibărească pe dinăuntru, în catifeaua sufletului când le-ar fi să-și trăiască sfios împlinirile și de fiecare zi bucuria, să le fie genunchi de culcat fruntea încercată de întrebări nerăspunse și de repetate și neînțelese renunțări. 

Împreună cu el, și iubirea aceea cu ochii deschiși, cea care „toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă” și – mai cu seamă – „nu cade niciodată” (I Corinteni 13, 7-8). Cea care știe să prefacă în înger de tăinuit printre cărți și creioane colorate în ghiozdan sau printre câte-toate-înghesuite-în-bagaj-să-le-ai-la-îndemână-nevoie-de-ai-avea și un bilețel de: 

  • „ce bine că-mi ești!” sau... 

  • „ai încredere în tine cum eu în tine am!” sau...

  • „fii curajos și drept, copile drag, cu ceilalți și cu tine!” sau...

  • „să nu uiți că prietenii tăi cei mai buni se așază mereu cu fața spre tine, ca să te vadă oricând și să vadă printre cei dintâi când nu ți-e bine” sau...

  • „fă-te prieten cu Iisus, că-i și prietenul meu și nu uita că cea mai mare grijă a ta poate veni să se povestească și să se odihnească la mine”. 

Ce-i un copil? Un mic univers ce învață să se rostească. Și cum ar fi să silabisim lumea aceasta mare împreună? Că Bunu' așa ne-a tot arătat și spus: „unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). 

Sau cum ar fi să îi lăsăm pe copii să ne crească? După măsura puterii ce le-a fost încredințată. Să ierte, să râdă, să uite. Să cadă-n ridicare, dar să zâmbească. Să plângă cu suspine, dar să iubească. Oare-am putea, părinți și profesori, împreună, să le facem tuturor copiilor „lumea” ce vine mai bună?

Pace și grijă pentru fiecare copil, de privit, și auzit, și ascultat și cu luare aminte-nțeles, să ne fie!

Citește despre: