Iată cum din pofta noastră cea de voie se adapă moartea și cum rătăcim în întunericul unei vieți cu păcate, necunoscându-ne pe noi înșine.
Cu cât cineva are viața mai măsurată, cu atât e mai fericit, că nu se grijește de multe: de slujitori, de lucrători, de pământuri și de avuția dobitoacelor. Căci țintuindu-se de acestea ne vom îneca în greutățile legate de ele și vom învinui pe Dumnezeu. Iată cum din pofta noastră cea de voie se adapă moartea și cum rătăcim în întunericul unei vieți cu păcate, necunoscându-ne pe noi înșine.
(Sfântul Antonie cel Mare, Filocalia, vol. I, Editura Institutul de Arte Grafice „Dacia traiană”, Sibiu, 1947, p. 4)
Despre Sfântul Cuvios Antonie cel Mare
Cu adevărat Sfântul Antonie cel Mare era ca un doctor dat Egiptului de Dumnezeu; căci, cine se ducea mâhnit la dânsul și nu se întorcea bucurându-se? Cine venea la dânsul plângând pe cei morți și nu părăsea îndată plânsul? Cine venea mâniat și nu se schimba îndată în prietenie și iubire?
