Făptură sculptată de mâinile subţiri ale tuturor rătăcirilor, omul cetăţii noastre caută sensuri acolo unde au secat toate luminile. Sensibilitatea sa pentru lucrurile mărunte şi uşurinţa cu care trece peste cele de mare însemnătate, ne arată cât de tulburată îi este fiinţa.

Sufletul tău se frânge sub povara durerilor din răscruci, gândul tău aleargă pe căile cerului deschis ca o minune şi oamenii „societăţilor distinse” te săgetează ironic şi te dispreţuiesc pentru că ai încălcat regulile etichetei.

Omul cetăţii cunoaşte, respectă şi poartă grijă obositoare tuturor rânduielilor sociale, tuturor moravurilor şi formelor inutile. Pentru el, „bunele moravuri” alcătuiesc bunul suprem. Iată aici o problemă de existenţă: eşti om cât ştii să te porţi în societate, nu cât cuprins lăuntric ai. Câtă durere şi încruntare, câtă tristeţe şi deznădejde atrage după sine o greşeală făcută în maniera comună de a saluta, în ritualul convorbirilor şi al ospeţelor. Sufletul se cheltuie năprasnic ca după o pierdere ireparabilă.

Furtul, nedreptatea, crima, alungarea bunului Dumnezeu, semănate zilnic în urma paşilor şi bătute adânc în metalul vieţii sunt lucruri de nimic în ochii acestui om. Îşi întoarce privirea rătăcită către formele reci şi gângavul ton al uşuraticului său fel rătăcit şi întors.

(Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, pp. 28-29)