Imediat după praznicul Întâmpinării Domnului, Biserica a rânduit cinstirea Dreptului Simeon și a Sfintei Prorocițe Ana. Dacă despre Dreptul Simeon cunoaștem aspecte ale vieții sale și motivul pentru care aștepta să-L țină în brațe pe Mântuitorul, descrierea Sfintei Prorocițe Ana, fiica lui Fanuel, este una care nu ne spune prea multe, după cum ne prezintă în trei versete Evanghelistul Luca (cap. 2, v. 36-38). Versetul 37 este singura carte de vizită a Sfintei Prorocițe Ana: „Şi ea era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani, şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni”. Putem face calcule ale vârstei și teorii despre ea ca om, dar nu e locul aici și acum. Din această sumară descriere putem observa și intui dragostea sa față Numele Domnului, faptul că trăia doar pentru Domnul. Acest nume de prorociță ne arată că Îl mărturisea pe Domnul în fiecare zi la Templu. Că vedea Împărăția lui Dumnezeu apropiindu-se! Așa putem înțelege marea binecuvântare care i s-a oferit de a privi pe Fiul lui Dumnezeu și pe Maica Sa. Deși nu este necesară pentru cei credincioși confirmarea prezenței Domnului, Sfânta Prorociță Ana și-a văzut împlinită slujirea: „Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine Singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). De obicei, sfinții Îl văd pe Hristos în viața veșnică, în cazul Sfintei Prorocițe Ana putem spune că L-a văzut pe Domnul înainte de vreme.

În antiteză cu celălalt martor al momentului întâlnirii cu Iisus, cuvintele laudei şi profeţiei ei nu ne sunt făcute cunoscute. Şi despre Dreptul Simeon ni se relatează puţine informații biografice: avea o viaţă sfântă şi era cu frica lui Dumnezeu și aştepta mângâierea lui Israel, fiind sub oblăduirea Duhului Sfânt, care avea să-i aducă împlinirea profeţiei (Luca 2, 25-26). În schimb, sunt redate complet binecuvântarea şi profeţia sa. În arhicunoscuta sa rugăciune-laudă, Dreptul Simeon foloseşte adverbul „acum”, prin care înţelege împlinirea profeţiei făcută de Dumnezeu. Veşnicia se trăieşte în Hristos întotdeauna la modul prezent. Cu ochii trupului a văzut numai un Prunc. Dar cu ochii credinţei a văzut în El mântuirea veşnică a lui Dumnezeu. Întocmai ca Dreptul Simeon, prorociţa Ana are duhul profeţiei, inspiraţia Sfântului Duh. Fiecare a venit la templu pentru slujirea sa, dar amândoi au fost conduşi de Sfântul Duh (o altă imagine lucanică preluată din înțelepciunea părintelui său duhovnicesc: 1 Corinteni 12, 4-11). Simeon se roagă Pruncului, în timp ce Ana Îi aduce mulţumire. El profeţeşte, în timp ce Ana este numită prorociță. Ana este singura femeie numită „prorociţă” în Noul Testament. Dincolo de această interesantă alăturare şi comparaţie, Evanghelistul Luca face un elogiu sfinţeniei.

În Sfânta Scriptură există mai multe persoane sfinte despre care cunoaștem foarte puține din relatările scriitorilor biblici. De exemplu, Fecioara Maria și Dreptul Iosif, Sfântul Arhidiacon Ștefan, Enoh etc. Despre toți cei amintiți, versetele biblice nu sunt generoase cu prezentarea vieții lor minunate: Maica Domnului este întâmpinată de arhanghelul Gavriil cu un salut neobișnuit – „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei (Luca 1, 28), despre Iosif, logodnicul Mariei, ni se spune că era drept (Matei 1, 19), dintre cei 7 diaconi aleși de sfinții apostoli, numai despre Sfântul Ștefan ni se spune că era bărbat plin de credință și de Duh Sfânt (Faptele Apostolilor 6, 5), iar despre Enoh aflăm din cartea Facerii că „a plăcut Enoh lui Dumnezeu şi apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat Dumnezeu” (Facere 5, 24, la care se adaugă versetele din cartea Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah 44, 16 și Epistola către Evrei 11, 5).

Nu e vorba de niște descrieri lacunare, mai degrabă de faptul că viața sfântă a cuiva nu este motiv de laudă sau de autosuficiență. Acei slujitori ai Domnului care împlinesc voia Lui sunt atât de absorbiți de frumusețea tainică a credinței, încât nici nu realizează la ce nivel ridicat al sfințeniei au ajuns. Bucuria de a trăi în Domnul ține de firesc, de discreție și de bun-simț. Nu de vanitate. Sfântul Apostol Pavel spune că s-ar lăuda doar pentru unul care a văzut pe Domnul, răpit fiind într-unul din cele nouă ceruri (cetele îngerești), „iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele” (2 Corinteni 12, 5).

Sfânta Prorociță Ana, asemenea tuturor sfinților lui Dumnezeu, prin discreția vieții ei sfinte, ne-a trasat drumul cel mai sigur către Împărăția Cerurilor. 

Faptul că din momentul în care a devenit văduvă a slujit noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni, asta i-a dezvoltat simţul duhovnicesc. Ea dobândeşte o perspectivă asupra faptelor şi gândurilor care, în mod firesc, rămân ascunse oamenilor de rând. Recunoaşte cine este Pruncul şi vorbeşte despre importanţa apariţiei Acestuia tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim. Atitudinea ei confirmă ceea ce profetul Amos afirma odinioară: „Domnul nu face nimic fără să fi descoperit taina Sa prorocilor, slujitorii Lui!” (Amos 3, 7). Ana prorociţa devine prin viaţa ei sfântă modelul văduvelor drepte din Biserică, despre care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel la 1 Timotei 5, 5: „Cea cu adevărat văduvă şi rămasă singură are nădejdea în Dumnezeu şi stăruieşte în cereri şi în rugăciuni, noaptea şi ziua”. Ea a fost printre primii şi puţinii care au adus slavă Pruncului. Şi tot ea este cea care împărtăşeşte vestea cea bună a împlinirii profeţiilor. Ea Îl anticipa pe Mesia fiindcă se împărtăşise o viaţă din slava Celui pe Care acum Îl vedea. 

Ea a dobândit veşnicia fiindcă nu s-a îndepărtat de Casa lui Dumnezeu, Căruia i-a slujit noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni.