Femeia credincioasă mântuieşte pe bărbatul ei puţin credincios, părinţii sunt iertaţi pentru rugăciu­nile şi virtuţile fiilor lor, ale nepoţilor şi strănepoţilor; adică, cei adormiţi sunt mântuiţi prin evlavia şi credinţa celor vii, însă numai acei părinţi care ei înşişi i-au învăţat pe copiii lor virtutea şi dacă aceştia din urmă, copiii, au plinit măsura părinţilor lor, Îl pleacă pe Dumnezeu spre îndurare şi plineşte, prin harul Său, lipsa repausaţilor noştri: părinţi şi rudenii.

Dacă cei vii însufleţiţi de credinţă, de nădejde şi de dragoste fac pentru mântuirea repausatului tot ce stă în putinţa lor şi tot ceea ce e dat omului a împlini, repausatul este mântuit. Dumnezeu cere ca noi să ajutăm, pe cât se poate, la mântuirea aproa­pelui, viu sau mort. Aceasta e învăţătura Bisericii Ortodoxe. Mântuitorul Însuşi a zis, că nu se va da decât celui ce se va ruga. Împlinirea unei cereri atârnă de smerenia şi stăruinţa la rugăciune, căci s-a spus: „Nu dobândeşti, pentru că nu te rogi bine”.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 220-221)