(Foto) Mănăstirea Ostrov, locașul de rugăciune dintre apele Oltului
Sfânta Mănăstire Ostrov se află în centrul oraşului Călimăneşti, din judeţul Vâlcea pe insula Ostrov, singura insulă locuibilă de pe râul Olt şi unica de pe râurile interioare ale României. Biserica mănăstirii, închinată Nașterii Maicii Domnului, a fost construită pe locul unei biserici mai vechi, datând cel târziu de la începutul secolului al XV-lea. Actuala biserică a fost ridicată între 1520 și 1521 de Sfântul Voievod Neagoe Basarab și soția sa, Doamna Despina.
Pe 22 decembrie 1838, chiliile și clădirile administrative au fost distruse de un incendiu, fiind refăcute pe temeliile originale în 1940. Restaurări majore au avut loc în 1940, 1956-1957 și 1962-1963. Din perioada domniei lui Neagoe Basarab au rămas trei icoane valoroase: Sfântul Ierarh Nicolae, Coborârea de pe Cruce și Sfântul Cuvios Sava, toate aflate acum în custodia Muzeului de Artă al României din București.
Schitul Ostrov a adăpostit o obște de maici din secolul al XVI-lea până în 1890. Aici s-au călugărit Doamna Despina, soția lui Neagoe Basarab, sub numele de Platonida, și mama voievodului Mihai Viteazul, sub numele de Teofana.
Datorită Construirii Hidrocentralei Călimănești, în anul 1981 a fost necesară ridicarea bisericii și a insulei cu aproximativ 6 metri pentru a preveni inundarea.
Între anii 1890-1997, viaţa de mănăstire de la Ostrov se întrerupe, timp în care în biserică se săvârşeau slujbe doar din când în când, de un călugăr care ajungea aici din Cozia. În 1997, Schitul Ostrov a fost reînființat, fiind cea mai veche mănăstire de maici de pe teritoriul României.
Piatra de temelie a noului locaș de cult a fost pusă la 6 iunie 2018. În ziua prăznuirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab, 26 septembrie 2023, a avut loc sfințirea noii biserici din cadrul ansamblului monahal.
În acest aşezământ se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Hodighitria” („Îndrumătoarea”), expusă în faţa catapetesmei din naosul bisericii.