(Foto) Pași de pelerin la locul unde a fost martirizată Sfânta Muceniță Marcela









Sfânta Marcela s-a născut în nord-vestul Insulei Chios, în secolul al XV-lea, în localitatea Volissos, din mamă creștină și tată păgân. A rămas orfană de mamă de mică, dar a moștenit iubirea pentru Dumnezeu. Tatăl ei, însă, închinător de idoli, s-a aprins de poftă trupească chiar pentru fiica lui, iar tânăra, conștientizând acest lucru, s-a refugiat în munții din apropiere.
Mânios, tatăl ei a început să o caute și a dat foc tufișurilor din zonă, ca să o scoată pe aceasta din locul în care se ascunsese. Fugind de tatăl ei care o rănise cu o săgeată, Sfânta Marcela s-a rugat Domnului să îi despice o piatră în care să poată intra, iar trupul ei să rămână neprihănit. Domnul i-a ascultat rugăciunile, iar sfânta a fost cuprinsă de o piatră până la piept.
Tatăl ei, văzând minunea, i-a tăiat capul și l-a aruncat în mare. Capul Sfintei Mucenițe a fost cuprins de o lumină sfântă, iar stânca a devenit loc de pelerinaj pentru credincioșii din întreaga lume.
Stânca care s-a deschis pentru a o primi pe Sfântă există și în zilele noastre; pare a fi o piatră mare care s-a desprins dintr-un munte și s-a rostogolit în mare. Pe partea îndreptată spre mare există o deschizătură mică, de dimensiunea unui deget pe unde curge o apă tămăduitoare, care vindecă orice boală. Apa este limpede, caldă, însă unele dintre rocile din apropiere au fost pătate cu o culoare galben-roșiatică. Potrivit tradiției, sfintele moaște ale muceniței se află ascunse în stâncă. Câțiva ani mai târziu, capul ei a fost găsit pe o plaja apropiată din Komi. În anii următori, evlavioșii creștini au construit o biserică în locul unde s-a ascuns Sfânta Marcela în tufiș.
O minune se petrece la locul martiriului Sfintei Marcela, în timpul slujbei de sfințire a apei de către preot. Din apa din apropierea stâncii se ridică un fel de abur, iar întreaga zonă este acoperită de o ceață. Totul revine la normal imediat ce slujba se încheie.
În acest loc în care Sfânta Muceniță Marcela a fost martirizată s-au întâmplat și se întâmplă numeroase minuni, pelerinii venind din întreagă lume pentru binecuvântare și ajutor.
Locul unde Sfânta Muceniță Marcela a fost rănită de o săgeată este marcat printr-o cruce pe drumul care duce spre locul matiriului.