Reportaj

(Fotoreportaj) Toaca – instrumentul prin care copii precum Rareș, Andrada și Narcis vorbesc cu Dumnezeu

Când observi că o tradiție veche de secole a devenit pasiune pentru niște copii, uimirea e mare. Când vezi cu cât devotament și cu câtă seriozitate își fac acești copii din pasiunea lor o menire – e cu atât mai surprinzător. Și îmbucurător. E dătător de speranță! Slavă Ție, Doamne, pentru copiii care, în sunet de toacă, Îți aduc cântare și rugăciune!

Am ajuns la Mănăstirea Bucium vara aceasta, într-o după-amiază cu soare puternic și cu emoții pe măsură. Și-am mers acolo special, dorind să auzim cum sună și răsună toaca. O toacă bătută nu de călugării părintelui stareț Nicodim Petre – ci de niște copii! 25 de băieți și de fete mai mici și mai mari, mai începători sau mai experimentați. Cu toții, participanți la Concursul de bătut toaca!

Mai presus de o activitate pentru copii, bătutul în toacă are un sens deloc copilăresc. El răscolește inima celui care bate, dar și inimile tuturor celor care ascultă. Sunetul lemnului se transformă în chemare la rugăciune. E început de zi liturgică, e început de Sfântă Liturghie și început al nevoințelor noastre. În plus, amintește de sunetul cuielor bătute în Crucea Mântuitorului… Conștientizând toate acestea, auzi altfel. Urmărești copiii și tinerii cu câtă liniște se închină înainte de a-și porni cântarea și te înfiori. Inima ta începe să bată în ritm de toacă.

Cuvinte cu glas de toacă – un fel special al copiilor de a vorbi cu Dumnezeu / Foto: Oana Nechifor

Cuvinte cu glas de toacă – un fel special al copiilor de a vorbi cu Dumnezeu / Foto: Oana Nechifor

Cuvinte cu glas de toacă – un fel special al copiilor de a vorbi cu Dumnezeu / Foto: Oana Nechifor

L-am observat pe Rareș cum pășește apăsat spre toacă. Avea înfățișarea ghidușă a lui Nică din Amintiri din copilărie, dar și ceva din sobrietatea și din duhul unui călugăr bătrân. O combinație care, la cei nici 10 ani ai săi, ne-a atras atenția și ne-a îndemnat să ne dorim să-l cunoaștem mai bine.

Ni s-a părut interesant când am aflat că anul trecut, la secțiunea copiilor cu vârstă mai mică, a luat locul întâi un băiat cu probleme auditive – dar noi nu porniserăm de acasă cu gândul de a scrie despre premianți, ci despre copii cu lipici la inima noastră. Căci, din punctul de vedere al premiilor, este clar că Dumnezeu pe toți i-a clasat pe cel mai înalt podium pentru momentele înălțătoare pe care ni le-au oferit în cadrul competiției! Prin urmare, printre copii extraordinari din toate punctele de vedere, noi am lăsat inima să aleagă, chiar înainte de a afla rezultatele.

Iar către Nică ne-am dus țintit, fericiți de o asemenea minunăție de copil! „Să îi vorbiți mai tare, vă rog! Aude bine acum, dar trebuie să fie mai atent, să știe când vă adresați lui și așteptați răspuns!”, ne-a spus, în forfota aceea, mama lui. Ne-a căzut fața! Poate că nu e cea mai fericită exprimare, dar e complet autentică. Am mărturisit atunci că auzisem despre Rareș, dar nu știam nici cum îl cheamă, nici cum arată, nici nu fugisem după senzațional. Și, totuși, minunatele potriviri de întâmplări ni l-au adus în cale.

Rareș părea îngândurat. Știa că, spre deosebire de anul trecut, acum a fost mai moale, mai emoționat, iar prestația lui nu a fost cea mai bună pe care ar fi putut-o avea. Știa că nu mai este de premiul I, știa că cel mai sigur juriul nu-i va acorda niciun premiu, iar asta îl întrista puțin. Dar își ținea ciocanele la piept ca pe cele mai mari comori și arăta, chiar și fără să ne spună ceva, că dragul lui de toacă și de Dumnezeu n-are cum să oscileze în funcție de laudele primite. Și nici de meritele lui. E, pur și simplu, ceva mai mult de atât! E o taină din care-și hrănește sufletul și pe care vrea să o cultive tot restul vieții.

Rareș-Andrei Tiba, participant la Concursul de bătut toaca de la Mănăstirea Bucium / Foto: Oana Nechifor

Juriul Concursului de bătut toaca de la Mănăstirea Bucium / Foto: Oana Nechifor

Rareș-Andrei Tiba, participant la Concursul de bătut toaca de la Mănăstirea Bucium / Foto: Oana Nechifor

A doua zi, duminică, ne-am dat întâlnire cu Rareș-Andrei Tiba, cu părinții lui și cu frățiorul de câteva luni, Efrem, la Biserica Sfânta Treime din satul ieșean Valea Adâncă, comuna Miroslava. Am vrut să-l cunoaștem pe Rareș în câmpul muncii – băiat de altar, unul dintre ajutoarele de nădejde ale părintelui Emilian Patriche și, cel mai important, omulețul care bate toaca și care-i anunță pe toți credincioșii că urmează să înceapă Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie!

Surpriza de proporții a fost, însă, a-l vedea pe Rareș că bate toaca doar o dată din setul de trei cântări. Zărind un coleg mai mare care privea cu jind spre toacă, l-a chemat și i-a cedat locul cu seriozitate și cu tot sufletul. Apoi, el a trecut la clopote, vestind biruința! „De ce nu ai bătut doar tu toaca?”, l-am întrebat mai târziu. „A vrut și dascălul acela să bată, că n-o mai făcuse demult. Era bucuros când i-am dat locul – și eu m-am bucurat pentru el!”. Talentul lui Rareș e completat, așadar, de o bunătate fără margini, de dragul de a împărți și de a-i vedea și pe cei din jur fericiți de sunetul de toacă!

„Pentru el, toaca e și joacă, și pasiune, și muncă, și tot. Zice că este serviciul lui. Și acasă bate pe dulap, pe pat, pe masă – își face toacă din toate. Și la tataia în curte și-a făcut, dintr-o bucată de scândură, o toacă. Plus o bisericuță mică, din piatră. Asta e pasiunea lui. Deci dacă lui îi zici să meargă în parc, el alege o mănăstire sau să bată toaca. Tot ce bate îi place, dar cel mai mult toaca. Noi am vrut să-l dăm la tobe, dar a spus că nu este același lucru. Toaca e în legătură cu biserica – el nu vede asocierea dintre toacă și bătutul tobei”, ne-a spus Andreea, mama lui Rareș.

Tatăl, Costel, îl plimbă pe bebelușul Efrem prin curtea bisericii și ne povestește cu emoție despre Rareș, despre ajutorul Sfântului Efrem, despre minunea de a avea doi copii frumoși, veseli, sănătoși: „Copiii au cântece speciale. Dar pentru Rareș, cred că primele lui sunete, melodii… au fost toaca și clopotul. Probabil că pe ele reușea cumva să le distingă, la începuturi. Și are așa o înclinație, pe unde mergem vrea să vadă mai întâi clopotele și toaca și, dacă poate, apoi, să se implice”. Rareș s-a născut cu surditate completă la urechea dreaptă și cu un procent extrem de mic de auz la urechea stângă. Șansele de a auzi vreodată erau infime. Singura posibilitate de a „repara” ceva o reprezenta un implant cohlear. „Eram foarte speriat la gândul unei asemenea operații pentru un copil atât de mic și nici banii necesari nu erau deloc puțini. Nu ne permiteam. Eram mâhnit, nu știam ce-o să fie cu copilul nostru, cum o să fie. Dar, dacă nu era situația aceasta, poate că nu eram nici noi atât de apropiați de Biserică și nu aflam adevărata cale, sensul vieții”, spune Costel și emoțiile îi opresc vorbele.

Andreea și Costel Tiba au început să meargă cu pruncul lor, Rareș-Andrei, la biserica parohiei Ezăreni, la părintele Mihai Iordăchescu. „Acolo este papucelul Sfântului Efrem. Un papucel de catifea, un material foarte ușor și moale. Și-l lua părintele pe Rareș în Sfântul Altar, îl închina și-l punea cu capul, cu o ureche și cu cealaltă, pe papucelul Sfântului Efrem. Și era mare mirarea părintelui, că nu se îndoia deloc papucelul”, își amintește tatăl lui Rareș. Peste câteva luni, la următorul control auditiv, medicul nu avea nicio explicație logică pentru a interpreta rezultatele. „De la surzitate profundă să ajungă la surzitate bilaterală medie, cum are Rareș acum, e un fenomen pe care știința nu și-l explică. Atunci am conștientizat ajutorul Sfântului Efrem!”, mărturisește Costel. De la un copil născut să nu audă cu ambele urechi, să ajungă la un procent de 20-40% pentru fiecare ureche, e un salt uriaș! Un salt care a permis la 3 ani protezarea. „S-a recuperat foarte, foarte repede prin protezare și recuperare auditiv-verbală. Și ni s-a zis că lucrează foarte bine, să trecem direct la logopedie. Rareș merge acum la o școală normală, e un copil normal, cu daruri aparte”, se bucură părinții.

Cu aparatele auditive, Rareș-Andrei aude perfect! Fiind sunete mai puternice, probabil că toaca și clopotele reușea să le distingă de pe la începuturi. Și atât de tare s-au lipit ele de sufletul său că, după 3 ani spre 4, ceea ce părea o joacă s-a transformat într-o iubire pe viață! „Prima dată când știu eu că am auzit toaca, mă uitam atent la televizor. Am luat două creioane, am bătut pe pat și așa am învățat să prind ritmul. Apoi îi rugam pe mama, pe tata, să-mi pună pe internet sunet de toacă de la Petru Vodă, de la Sihăstria. Prima dată am bătut toaca și am tras clopotele la Mănăstirea Nechit, pe la 5 sau 6 ani, când m-a încurajat părintele stareț să merg să bat. Apoi, la Mănăstirea Zosin, la magazinul bisericesc, mă uitam la niște ciocane – și părintele de acolo mi le-a făcut cadou. M-a întrebat dacă știu să bat toaca și am mers să-i arăt. Am bătut toaca și la Paltin, și la Petru Vodă…”, se bucură și povestește Rareș. Nu se laudă, dar e plin de încântare când își „întocmește” CV-ul. „A văzut că îi place și că are înclinație. Și nu merge pe un exemplu pe care l-a observat la o mănăstire. El are felul lui aparte de a bate toaca, partitura lui, cum ar veni. A luat de peste tot și și-a făcut cântarea lui”, îl completează tatăl și-i saltă inima de mulțumire conștientizând că, acolo unde Dumnezeu îngăduie un necaz, oferă și multe bucurii, și ajutor peste măsură.

Biserica „Sfânta Treime” din satul ieșean Valea Adâncă, comuna Miroslava / Foto: Oana Nechifor

Rareș la Biserica „Sfânta Treime” din satul ieșean Valea Adâncă, comuna Miroslava / Foto: Oana Nechifor

Credincioși la Biserica „Sfânta Treime” din satul ieșean Valea Adâncă, comuna Miroslava / Foto: Oana Nechifor

Rareș cu unul dintre prietenii lui de la Biserica „Sfânta Treime” din satul ieșean Valea Adâncă / Foto: Oana Nechifor

Rareș cu prietenii lui de la Biserica „Sfânta Treime” din satul ieșean Valea Adâncă / Foto: Oana Nechifor

Rareș-Andrei Tiba / Foto: Oana Nechifor

Familia Tiba - Rareș Andrei, micul Efrem, părinții Andreea și Costel / Foto: Oana Nechifor

Rareș-Andrei Tiba / Foto: Oana Nechifor

În ziua în care l-am cunoscut pentru prima dată pe Rareș, ne-a mai atras atenția și Andrada. O fată foarte frumoasă, una dintre cele patru fete participante la concurs. E surprinzător și extrem de plăcut să vezi și copile pasionate de o astfel de îndeletnicire. Poate că nu toate reușesc să aibă forța băieților și să bată suficient de tare și de puternic toaca – dar, cu siguranță, la fel de tare și de puternică le este mărturisirea de credință.

Căutând-o pe liste pe Andrada, am descoperit că este soră cu Narcis – înscris și el la concurs și fericit câștigător al premiului al III-lea! Iar printre spectatori, pe amândoi îi încuraja surioara lor cea mică, de câteva luni, Isabel-Anastasia.

I-am urmărit pe Narcis, de 12 ani, și pe Andrada, la cei 13 ani ai săi, încercând să le interpretez emoțiile, entuziasmul, dragul de toacă și dialogul pe care îl poartă cu Dumnezeu. Am admirat ținuta lor, simplitatea și, în același timp, măreția. Cumințenia și zvâcnirea de bucurie pentru contextul în care se aflau. Iar ochii… Doamne, ochii lor m-au fascinat! Dar nu „pe ochi frumoși” am dorit să-i cunoaștem mai bine, ci pentru comunicarea lor cu Cerul, comunicare pe care o exprimă prin glas de toacă.

Participanți la Concursul de bătut toaca de la Mănăstirea Bucium / Foto: Oana Nechifor

Narcis Grecu, participant la Concursul de bătut toaca de la Mănăstirea Bucium / Foto: Oana Nechifor

Când e pasiune, ritmul se bate și cu degetele în bancă / Foto: Oana Nechifor

Andrada Grecu, participantă la Concursul de bătut toaca de la Mănăstirea Bucium / Foto: Oana Nechifor

Andrada și Narcis Grecu, participanți la Concursul de bătut toaca de la Mănăstirea Bucium / Foto: Oana Nechifor

Așa am ajuns în satul Forăști, comuna Gropnița, la vreo jumătate de oră de Iași – autoinvitați la familia Grecu. Stând la aceeași masă cu Andrada și Narcis, cu mica Isabel, cu părinții lor, Oana și Costel, dar și cu părintele Ștefan Crăciun și cu doamna preoteasă Andreea. Căci dragul de biserică și de bătut la toacă a apărut pentru copii acum aproximativ un an, odată cu venirea în sat a noului preot, la Biserica Sfinții Voievozi. Un preot tânăr, cu o soție frumoasă – foarte implicați în viața parohiei și în felurite activități cu și pentru copii.

Atras de cei doi s-a apropiat Narcis de biserică. Apoi a urcat în clopotniță cu băieții mai mari, a analizat, a încercat, a descoperit că îi place să bată la toacă. A exersat și a exersat la biserică – într-un scaun așezat în copac, dar și în scândura pusă în spatele foișorului. Apoi, a simțit că nu-i mai este suficient și a improvizat o toacă acasă. Apoi încă una. „Când a legat scândurile astea prin grădină, m-am mirat și-am zis, Doamne, multe vă mai trec prin minte!”, se amuză Oana, mama copiilor. Și Costel, tatăl lor, pasionat de bătut la tobă și la tarabană, completează: „Narcis, prin dorința de a bate toaca, și-a improvizat și acasă. Că el venea deja cu dor de la Sfânta Biserică, dor de a continua ceea ce făcea acolo”.

Narcis e de acord cu ei și zâmbește: „Ceva trebuia să fac, undeva trebuia să ciocănesc. Am început cu niște bețe, nu cu ciocane. Și acum păstrez bețele alea și-o să le țin toată viața!”. Cu adevărat, băiatul își are bețele la loc de cinste și doar el știe că îi e mai greu cu ele decât cu ciocanele căci, de auzit, se aude la fel de bine ceea ce iese din mâinile lui dibace. „Acum sunt mai mulți copii care bat toaca în sat. Pe cei care vin mai des la biserică, eu încerc să îi sprijin și să îi încurajez. De aceea i-am și înscris în concurs. Despre Narcis, vă spun sincer că nu mă așteptam să bată deja atât de bine toaca. Una e când auzi la slujbă, că nu știi cine bate toaca – că bate Iulian, unul dintre băieții mai mari, că bate Narcis, e cam același lucru. Dar când l-am auzit la concurs, pot spune că abia acum mi-am dat seama, cu adevărat, cât de bine și de frumos a evoluat”, se bucură părintele Ștefan.

Andrada, care este și în echipa de fotbal a școlii, a fost inspirată de pasiunea lui Narcis și a vrut să-l urmeze. „Andradei a început să-i placă de când vine cu fratele ei. Ea are și o voce frumoasă, am auzit-o la activitățile de la biserică, deși nu prea-i place să se expună. Dar e bine că își face curaj să intre în clopotniță. Dacă în Altar nu poate intra, măcar acolo să fie. E singura fată care bate la toacă de aici”, o laudă doamna preoteasă. Iar Narcis sare ca ars: „Eu am învățat-o!”. Mama spune: „Andrada se mai roagă de Narcis, dar nu mereu vrea s-o ia”. „Probabil că ceilalți o văd fată și cine știe ce spun, că astea sunt treburi bărbătești…”, intervine și tatăl. Iar Narcis se scuză: „Suntem trei, suntem destui”. „Și tot el bate de două ori!”, concluzionează Andrada – iar toată lumea începe să râdă. E o atmosferă destinsă, e o tachinare de drag, e o înțelegere mai presus de cine bate mai bine, cine știe mai bine, cine exersează mai mult. E iubire multă și se simte!

Toacă în curtea familiei Grecu / Foto: Oana Nechifor

Andrada Grecu, la toaca din curtea casei / Foto: Oana Nechifor

Narcis Grecu, la toaca din curtea casei / Foto: Oana Nechifor

Bețele cu care a învățat Narcis să bată la toacă / Foto: Oana Nechifor

Narcis Grecu, la toaca din curtea casei / Foto: Oana Nechifor

Plecare spre biserică - Narcis închide poarta casei / Foto: Oana Nechifor

După ce au bătut mult și bine în toaca din curte, Narcis și Andrada sunt gata să mergem și la biserică, pentru o nouă rundă. Lumea din sat deja s-a obișnuit să audă toaca mai des – nu doar la ceas de vecernie sau la început de Sfântă Liturghie. „Simt emoție când bat toaca. Îmi place. Folosesc niște ritmuri pe care le-am învățat și încerc să le tot repet. Colegii mei s-au obișnuit cu mine, că bat și mingea, bat și toaca. Îi învăț și pe ei, le mai arăt filmulețe”, povestește Andrada, în timp ce Narcis deja bate la toaca improvizată din curtea bisericii.

Apoi, copiii urcă în clopotniță, să fie și mai aproape de Dumnezeu. „Eu, când bat, îmi fixez niște puncte în minte. Cu mâna stângă îmi fixez ciocanul să bată întruna drept, doar într-un punct – și mâna dreaptă bate ori în patru puncte, un fel de cruce, sau în cerc, sau stânga-dreapta. Așa am învățat să bat toaca. Punctele din mintea mea sunt niște repere”, explică Narcis. Și bate, și bate, și bate – și-atunci pare că rămân doar el și cu Dumnezeu pe pământul acesta.

Biserica „Sfinții Voievozi” din satul Forăști, comuna Gropnița / Foto: Oana Nechifor

Toacă improvizată de copii în curtea Bisericii „Sfinții Voievozi” din satul Forăști / Foto: Oana Nechifor

Andrada la toaca improvizată din curtea bisericii / Foto: Oana Nechifor

Narcis la toaca improvizată din curtea bisericii / Foto: Oana Nechifor

Narcis Grecu în clopotnița Bisericii „Sfinții Voievozi” din satul Forăști / Foto: Oana Nechifor

Andrada Grecu în clopotnița Bisericii „Sfinții Voievozi” din satul Forăști / Foto: Oana Nechifor

Andrada în clopotnița Bisericii „Sfinții Voievozi” din satul Forăști / Foto: Oana Nechifor

Familia Grecu în Andrada Grecu în fața Bisericii „Sfinții Voievozi” din satul Forăști

Familia Grecu - Andrada, Narcis, mica Isabel-Anastasia, părinții Oana și Costel / Foto: Oana Nechifor

Andrada și Narcis Grecu, alături de părintele Ștefan Crăciun și de doamna preoteasă Andreea / Foto: Oana Nechifor

Andrada și Narcis Grecu / Foto: Oana Nechifor

Parcă mai ieri am participat la Concursul de toacă de la Mănăstirea Bucium. Și, de atunci, aud mai clar și mai conștient toaca. Într-o lume dominată de tehnologie și de timp petrecut cu ochii în ecrane, tinerii care își rup din timp ca să bată la toacă, să exerseze și chiar să participe la competiții sunt niște eroi! Copii precum Rareș, Andrada și Narcis sunt niște eroi! În zgomotul modernității, ei păstrează un ritm sacru și îl transmit mai departe. Alături de colegii lor care bat toaca, ei duc un mesaj puternic către Cer și ne încredințează că Dumnezeu ne mai ascultă, încă, rugăciunile.