- Atunci când omul dobândeşte o aşezare duhovnicească mai bună, poate înțelege ceva mai profund?

- Nu înțelege mai profund, ci numai în parte, că sensurile dumnezeieşti sunt nenumărate. Pe unele le poate înţelege acum, iar pe altele mai târziu. Unul se poate să citească întruna, să înveţe multe, dar să nu poată intra deloc în noima Evangheliei. Altul se poate să nu citească mult, dar să aibă smerenie, duh de nevoință, şi pentru aceasta îl luminează Dumnezeu, ajutându-l să prindă înţelesurile adânci. Cel ce vrea să citească mai mult, vrea aceasta poate din slavă deşartă sau pentru plăcere. Unul ca acesta se aseamănă celui care priveşte la o întrecere sportivă, dar nu ia aminte cum se luptă cei ce iau parte la ea, ca să se folosească şi să devină şi el luptător, ci priveşte mereu la ceas, ca să apuce să vadă şi alte întreceri după aceea. De aceea, el nu se face luptător niciodată, ci rămâne mereu spectator.

- Părinte, adeseori se spune despre unul care este cu știință de carte: „Acesta este un om cultivat”. Întotdeauna este aşa?

- Când spunem „acesta este un om cultivat”, ne referim la omul cultivat duhovniceşte, la cel copt duhovniceşte. Am observat că există printre oamenii fără carte unii foarte mândri, iar alţii foarte smeriţi. Acelaşi lucru l-am observat şi la cei cultivaţi. Adică toată baza este cultivarea lăuntrică. De aceea spune şi Marele Vasile: „Cel mai important lucru este să ai funcţie înaltă şi cuget smerit”. Unul care are funcţie şi are şi puţină mândrie, este îndreptăţit oarecum. Dar cel care nu are nici funcţie înaltă şi are şi mândrie, este cu desăvârşire neîndreptăţit. Toată baza este cultivarea noastră lăuntrică. Dacă cineva este cultivat, atunci este şi instruit şi are şi cugetare smerită. Iar acesta este lucrul cel mai bun. Însă pentru unul ce nu are multă ştiinţă de carte, dar are o părere foarte înaltă despre sine, aceasta este foarte grav.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 227-228)