Text și context

Capitolul care găzduiește pericopa evanghelică de astăzi e unul dens în evenimente. Domnul e prezentat în ipostaza Tămăduitorului, a Celui care adresează chemarea universală a creștinismului, dar și a Învățătorului care invită la fixarea priorităților. Înspre finele său, El trece marea. După ce potolește furtuna, certând vânturile și arătând ucenicilor că până și ele Îl ascultă, ajunge în ținutul gadarenilor.

Loc plasat pe graniță și zonă în vecinătatea mării, acesta înflorea datorită comerțului. Așa se explică, cel mai probabil, faptul că oamenii aveau o imensă turmă de porci. Altminteri, Legea nu le permitea consumul cărnii lor și e de presupus că nu-și doreau să săvârșească o fărădelege.

Demonizații

Ajuns acolo, Domnul e întâmpinat. Nu de oricine, ci de doi demonizați. De fapt, de locuitorii nelegiuiți ai trupurilor lor. Imaginea e interesantă și sub aspect teologic. Ne spune multe. Căci dacă Domnul așteaptă să ieșim noi în întâmpinarea Lui, să-I cerem să vină în sufletul nostru și abia apoi lucrează cele trebuincioase în noi, din delicatețe, cu... „concurența”, e exact invers. Diavolul e cel care-ți iese tot mereu în întâmpinare. Pe oriunde mergi, te-mpiedici de el. Te ofertează cu tot felul de lucruri tentante, îți invadează spațiul privat cu nerușinare, ori se insinuează în ce miri ce cotlon al sufletului tău, încercând să pară când înfricoșător, când ghiduș. Iar după ce-i cazi în plasă și-i accepți oferta, e greu tare să te mai scapi de el. Te șantajează, e insistent, chiar obraznic, câteodată și tot mereu periculos.

De-această dată, iese în întâmpinarea lui Dumnezeu Însuși. Obraznic, mizând pe efectul surpriză și jucând la intimidare. Doar că, Învățătorul nu poate fi intimidat și nu-i nici surprins. Episodul e din categoria celor ce ar putea purta sloganul: „nu încercați asta acasă”. Domnul e singurul capabil să intre în dialog cu diavolul. Și să iasă biruitor. „Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?”, îi spun locuitorii trupurilor celor doi oameni care deveniseră extrem de cunoscuți în împrejurimi. Din maniera în care se petrece interpelarea se vede clară că intenția este cea de a-l linguși.

Porcii

Episodul următor debutează cu o rugăciune. Una care nu-i nici sinceră, nici bineplăcută lui Dumnezeu. Diavolii Îl roagă. Însă cuvintele vin doar să dea glas unei intenții meschine. Una căreia Învățătorul îi dă acceptul. Căci logica Lui e diferită de cea a locuitorilor tartarului. Li se permite așadar să intre în turma de porci ce paște pe malul apei. Iar aceasta se aruncă în apă.

O altfel de rugăciune

Faptul e imediat adus la cunoștința oamenilor locului. Aceștia vin, probabil furioși, să discute cu Cel care a realizat un astfel de fapt. Sentimentele lor sunt, însă, amestecate deopotrivă cu respect și frică. N-ar risca să-L supere prea tare pe Cel care a reușit să alunge demonii din cei doi locatari ai periferiilor cetății. Nu și L-ar dori nici tare mult prin preajmă. Ca atare, Îl roagă să plece din hotarele lor. Să facă minuni în altă parte. Nu din smerenie, ori din sinceritate, ci dintr-o frică păcătoasă. Diavolul intuise bine efectul ce va urma faptei sale. Domnul a ținut însă să arate că sufletul omului e mai de preț decât orice turmă de porci.

În loc de concluzii

Într-un soi de cetate a Gadarei trăim și noi astăzi. Porcii ce constituie bunul înrobitor al sufletelor noastre sunt diferiți. Dar mecanismul prin care acționează asupra noastră îi face adesea, să fie similari ca efect celor de acolo. Și nouă ne oferă Domnul posibilitatea de a-L primi. Și de a ne bucura de tămăduirea suferințelor și părtășia cu El. Depinde de noi. Vom alege să-i spunem să rămână? Ori vom decide a-L „ruga” să plece? Cheia ne aparține. Îndrăzniți!