- Părinte, cum putem face nişte oameni care au fost smintiţi de feţe bisericeşti să mai meargă la biserică?

- Dumnezeu să facă cu ei. Oamenii care se smintesc au mîndrie în ei. Să se roage lui Dumnezeu să-i izbăvească, să le dea gînd smerit.

Să vă spun un caz cu gîndul smerit. Eu eram diacon şi m-am întîmplat să fiu în Iaşi şi am vrut să merg la biserică, la slujbă. Era sîmbătă. Eram la sora mea. Eu am soră în Iaşi, şi alături era o biseri­cuţă. Dar mă chemaseră părinţii de la „Trei Ierarhi” să slujesc la ei. De acum aveam în plan şi, cînd ajung pe la bisericuţă, trecînd pe lîngă ea, în întâmpinare vine preotul de la bisericuţă cu o femeie cam la 30 de ani, care râdea mult şi era vopsită. Eu am gîndit: „Preotul ăsta face sminteală". Am hotărît să trec fără să-l salut. Cînd am ajuns în dreptul lui, preotul mă cheamă: „Ce faci, frate? Unde slujeşti diseară?" Şi mă ia, mă ia în braţe. Dar cînd m-a îmbrăţişat am văzut că miroase şi a vin. Gîndul mi-a zis iar: „Nu-i destul că umblă cu cine umblă, încă mai şi bea. Foarte bine, părinte! Aşa o să atragem noi oamenii în Biserică, cu ast­fel de preoţi şi de fapte”. Dar el cu mare dragoste mă ia în braţe şi zice: „Vino să slujim împreună!” Dar eu m-am tras îna­poi şi i-am zis că merg la „Trei Ierarhi”. Atunci părintele m-a luat de mînă cu şi mai multă dragoste, încît m-am făcut ca un copil în faţa lui, şi mi-a zis: „Gîndul cel bun, părinte!" Şi aşa ne-am despărţit. După aceea, cînd m-am îndepărtat pe străduţă, am plîns, că el a avut dragoste şi eu nu.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 113-114)