Zis-a Sfântul Antonie către ucenicii săi: „Că spre a nu ne împuțina noi și a nu slăbi în nevoință, bine este a cugeta pururea graiul Apostolului, acela adică: „Mor în toate zilele” (I Corinteni 15, 31). Căci dacă și noi vom trăi ca și cum am muri în fiecare zi, nu vom păcătui. Iar ceea ce se zice este într-acest fel: ca, sculându-ne în fiecare zi, să nu gândim că vom ajunge până seara; și iarăși, vrând a dormi, să socotim că nu ne vom scula; căci, după fire, viața noastră este nearătată (ascunsă, tainică; necunoscută, nesigură), măsurându-se în fiecare zi de Pronie.

Așa aflându-ne, nici nu vom păcătui, nici poftă de ceva nu vom avea, nici nu ne vom mânia asupra cuiva, nici nu vom învistieri ceva pe pământ; căci, ca unii care așteptăm să murim în fiecare zi, ne vom lipsi de câștiguri și toate tuturor le vom ierta; dar nici de pofta femeiască, nici de altă dulceață spurcată nu vom voi să ne îndulcim, ci ca de la ceea ce trece ne vom întoarce, nevoindu-ne pururea și mai-înainte văzând ziua judecății; că pururea frica cea mai mare de chinul muncilor risipește dezmierdarea dulceții și pe sufletul ce s-a plecat (spre păcat) îl ridică.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 37)