„Doamne, Dumnezeul nostru,

 cât de minunat este numele Tău

 în tot pământul!” (Psalmul 8)

Vine vacanţa!

Dumnezeu străluceşte nepărtinitor peste firul de iarbă, peste pruni şi portocali, peste pacificul oceanelor şi peste sticla şi oţelul progresului tehnic.

Am auzit, am văzut sau păşim prin locuri binecuvântate de Dumnezeu şi sfinţite de oamenii care au înălţat scări către Cer, prin felul lor de a se ruga.

Lumea se bucură de capodopere făcătoare de minuni, prin rugăciunea vizibilă a lui Constantin Brâncuşi, Antonio Gaudi, Mozart, Michelangelo, a tuturor artiștilor lumii, fiecare după numele şi opera lor.

Dumnezeu este frumos în marile muzee, în vârful munţilor, pe coasta mărilor şi în centrele turistice ale oraşelor.

Pământul respiră bucuros cele cinci zile ale Facerii, în splendoarea munţilor, mărilor şi insulelor.

Haideţi să ne hrănim cu o vacanţă vie, într-o exclamaţie psalmică, la fiecare pas: Doamne ce frumos eşti acum, aici şi acolo!

Să uităm deja cunoscuta şi nonsensuala: Vai, ce frumos e!

Fără vaiuri în vacanţă!

Haideţi să privim vacanţa şi frumuseţea locurilor prin Dumnezeu!

Haideţi să înţelegem taina picturii sau sculpturii celebre prin Dumnezeu, care dăruieşte inspiraţia în mii de pogorâri ale Sfântului Duh!

Să nu ocolim mănăstirile din România sau de oriunde în lume şi să nu le privim istoric! Aici e locul cel mai bun pentru fitness-ul omului lăuntric.

Cum atingem prima floare din curtea unei mănăstiri, Duhul Sfânt ne învăluie într-un taifun mângâietor şi înmiresmat.

La Mănăstirea Prislop ne aşteaptă Părintele Arsenie Boca, la poarta mormântului înflorit! La Cozia, Oltul încinge frumoasa biserică într-un brâu al Maicii Domnului. La Iaşi, Sfânta Parascheva, tânăra domniţă din Cer, ne primeşte cu mâinile calde şi cu dorul surioarei de departe. La Nicula, Preasfânta Fecioară caută matern, cu ochii mari, venirea copiilor cu mâinile goale şi sufletele încărcate.

Să mergem la Sfinţii care nu au învăţat uzanţe de curtoazie şi protocol la cursurile de management turistic.

La mănăstiri să nu depunem acatiste, ca la primărie. Să ne rugăm liniştit şi, prin credinţa noastră, orice icoană poate fi făcătoare de minuni.

Haideţi să fim idilici în vacanţă!

Să mulţumim lui Dumnezeu când urcăm muntele şi când intrăm în valurile mării.

Şi, totuşi, ceva ţine sub obroc exuberanţa vacanţei!

Poate marketingul care îmbălsămează râul şi ramul, poate „pomenile” cu preţul scump plătit insuportabilelor oferte şi reduceri, poate aparatele de filmat şi fotografiat, poate tabletele electronice date copiilor pentru a nu plictisi părinţii, poate sejurul omului branduit care îşi lasă copiii acasă.

Aparatele de fotografiat blochează contemplarea sufletească. Trăim din amintiri recente, imediat după momentul imortalizării. Chiar cuvântul ne duce cu gândul la ceva fără viaţă, doar la nivel de memorie. Să încercăm să facem poze, după ce ochii au coborât imaginea în suflet, iar sufletul s-a bucurat de divinul din mare, din cascada binecunoscută sau din castelul cu o arhitectură deosebită.

Să trăim vacanţa prin Dumnezeu şi vom simţi briza mării şi în lunile de toamnă!