Dacă am fi cu toții atenți când rostim sau auzim rugăciuni și tropare, o dată cu pașii noștri în biserică, mult ne-ar mai folosi! De  exemplu:

Plutind pe luciul mării cu neguțătorie, de la răsărit către miazănoapte te-ai nevoit și, chemându-te Dumnezeu pe tine, precum Matei vama, și tu neguțătoria lăsând, Aceluia ai urmat prin sângele muceniciei; cu cele vremelnice răscumpărând cele netrecătoare, ai luat cunună de biruință.

Sau...

Viața ta pe pământ bine cârmuind, pătimitorule, cu milostenii și cu neîncetate rugăciuni și lacrimi, și iarăși către pătimire bărbătește pornindu-te, necredința persienească ai mustrat. Drept aceea, Bisericii te-ai făcut întărire și creștinilor laudă, Ioane, pururea pomenite.

Nu este de ajuns atenția, dar măcar atât de am avea pentru început, am porni cu bine în cursa pătrunderii tainelor Vieții celei adevărate. Cuvintele nu sunt complicate ci, din contra – clare și sugestive.

Condacul și troparul de mai sus exprimă esența vieții unui sfânt străin prin origini, român prin timpul petrecut la noi și prin ocrotirea cu care ne-a mângâiat de când a venit în Țara Moldovei – Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Născut tocmai în Turcia de astăzi cu 700 de ani în urmă (la 1300), într-o familie dreaptă și iubitoare de Dumnezeu, sfântul Ioan odihneşte de 600 de ani în catedrala Moldovei din Suceava. Aprecierea de „mare mucenic” se datorează chinului la care a fost supus pentru că crezut şi mărturisit pe Dumnezeu cel în Treime în faţa unui conducător tătar musulman. Pârât pe nedrept acestuia de un neguţător catolic precum că doreşte convertirea la Islam, Ioan sfârşeşte cu moarte trupească prin tăierea capului, la 2 iunie 1332, după bătăi de la care până şi călăii lui au obosit.

La 24 iunie 1415, domnul Alexandru cel Bun al Moldovei aduce din Cetatea Albă (Ucraina de astăzi – unde se odihniseră până atunci) la Suceava moaștele Sfântului Ioan, ca pecetluire și sărbătorire a recunoașterii de către Patriarhia de la Constantinopol a ierarhului Iosif drept mitropolit al Țării Moldovei. De atunci, deși a părăsit pământul românesc de două ori, sfântul străjuiește cu trupul între români și cu sufletul și rugăciunea lângă Dumnezeu pentru noi, împreună cu Sfânta Cuvioasă Parascheva și cu toți ceilalți sfinți români.

Bucurându-ne de prezența lui, să luăm din nou aminte la gândurile imnografului care spune : Plutind pe luciul mării cu neguțătorie, de la răsărit către miazănoapte te-ai nevoit. Noi, tinerii, să fim atenți la exemplele pe care le avem de atâtea sute de ani! Tânărul Ioan era un negustor profesionist, un om foarte bun în ceea ce făcea. Cu toate acestea, în drumurile lui Îl avea pe Hristos în inimă mereu, pentru că se ruga, postea și miluia pe cei de lângă el, drept pentru care era iubit și apreciat. Așadar, putem fi încredințați că meseria sau viața însăși nu au cum să ajungă atât de pline încât în mintea noastră să nu mai aibă loc Dumnezeu.

Dimpotrivă, dacă grijile ne rup de Dumnezeu, trebuie să lăsăm lumea în urmă, așa cum nici Sfântul Ioan nu a ezitat să facă: și tu neguțătoria lăsând, Aceluia ai urmat prin sângele muceniciei. Deși uneori pentru un tânăr viața de aici, cea palpabilă, reprezintă totul, e esențial să nu uităm că abia după ce se sfârșește aceasta începe Viața pentru care merită să ne zbatem! În plus, să nu uităm lucrul care îl apropie cel mai mult de noi pe mucenicul de la Suceava: Sfântul Ioan avea 32 de ani când a murit încredințat de iubirea lui Dumnezeu! Tinerețea lui a înflorit prin urmarea Cuvântului lui Dumnezeu! Deși puțini la număr, anii lui s-au împleitit frumos cu credința în numele lui Hristos! Pentru că a crede și a urma drept e putere, e viață, e nemurire.

În același timp, precum mucenicul cel nou care, cu cele vremelnice răscumpărând cele netrecătoare a luat cununa de biruință (adică a biruit durerea cărnii și pe diavolul cel ispititor și neiubitor de om și de Dumnezeu), așa și noi putem câștiga cele de veșnică bucurie de lângă Dumnezeu, prin lucrurile de pe pământ. Iubind, ajutând, fiind foarte buni și de cuvânt în ceea ce facem – fie că învățăm sau lucrăm – dăm exemplu de urmat pentru cel de lângă noi. Dăm mărturie că a fi creștin înseamnă a fi om de calitate, fie simplu la inimă, fie învățat. Așa se salvează un om, așa se salvează o țară.

Un P.S. pentru curioși: Și troparul Sfântului Ioan a fost alcătuit cu tâlc. Cuprinde și el multe sfaturi practice și cu efect garantat. Doar să fim atenți.

Doamne, dă-ne nouă putere în iubire și statornicie către Tine!       

Amin.

(Iuliana Timofti, ATOR Iași)