Gheron Iosif Vatopedinul, despre calea spre libertatea duhovnicească

În domeniul practic al credinței noastre în Dumnezeu, ne supunem poruncilor și îndatoririlor și răspundem după datoria noastră și astfel ne arătăm credința noastră ca fiind temeinică. Toate aceste îndatoriri, pe care le lucrăm cu grijă, chiar dacă nu sunt scopul în sine, totuși necesită o aplicare pricepută ca să se desăvârșească și să împlinească rațiunea pentru care au fost date.

Nu trebuie să vi se pară împovărător dacă adeseori reluăm idei și teme care au legătură între ele și se repetă. Și în legile fizicii este valabilă legea înrâuririi, regula influențării reciproce. Și firii noastre îi este proprie legea repetiției, iar procesul de învățare și asimilarea cunoștințelor se dezvoltă prin studiu neîncetat și repetiție. Și în textele patristice îi aflăm pe Bătrâni că ne aduc aminte în mod repetat de cele ce ne interesează, încât au o mai mare și mai rapidă influență asupra noastră. Avva Isaia, unul dintre cei mai importanți tâlcuitori ai lucrării practice, spune: „Adu-ți aminte de Împărăția cerurilor și dorul ei te va atrage puțin câte puțin”. Deasa preocupare cu cele care contribuie la dobândirea fricii lui Dumnezeu este caracteristică atât Sfintei Scripturi, cât și sfintei Tradiții. Aceasta este regula generală a iubitorilor de Dumnezeu. Pe dese repetiții se sprijină Prorocul David în Psalmii lui. Același lucru se poate remarca și în rânduielile felurite ale rugăciunii bisericești:  doxologii, mulțumiri, rugăciuni, cereri și toate câte descriu pocăința cuprinzătoare.

Mâine vom prăznui, cu harul lui Hristos, pe Sfântul Simeon Noul Teolog. Și văd la voi toți bucuria duhovnicească, fiindcă toți ne-am folosit duhovnicește de viața și operele lui. Cu acest prilej, vă voi aminti un fapt important pe care îl menționează el însuși la începutul vieții lui pentru întărirea celor cărora și noi îl repetăm adesea, fiindcă îl considrăm un mijloc elementar în progresul duhovnicesc, precum îl considera și acest mare luminător. Citea, zice biograful lui, Nichita Stithatul, în scrierile lui Avva Marcu Ascetul următoarea frază: „Dacă vrei folos duhovnicesc, îngrijește-te de conștiința ta și toate câte îți spune, fă-le”.

Și noi, cum vă amintiți, adseori am vorbit despre acrivia conștiinței. Această lege morală nescrisă ne judecă nivelul lumii noastre lăuntrice. Dacă o păzim fără pată, atunci și ea ne arată în chip de neuitat datoria noastră, fiindcă dacă cineva luptă, nu este încununat, dacă nu luptă după lege[1]. Și această legitimitate în cele mai simple îndatoriri o impune discernământul prin trezvie și prin păzirea minții.

În domeniul practic al credinței noastre în Dumnezeu, ne supunem poruncilor și îndatoririlor și răspundem după datoria noastră și astfel ne arătăm credința noastră ca fiind temeinică. Toate aceste îndatoriri, pe care le lucrăm cu grijă, chiar dacă nu sunt scopul în sine, totuși necesită o aplicare pricepută ca să se desăvârșească și să împlinească rațiunea pentru care au fost date. Și iarăși, dacă acrivia păzirii, aplicării poruncilor are loc după legea literei și nu după înțelesul Duhului, atunci ea se prezintă ca o valoare obiectivă, fără alt scop, adică „fără legea Duhului Vieții”, care este și țelul nostru principal.

[1] 2 Tim. 2, 5. 

(Fragment din volumul „Cuvinte de mângâiere” de Gheron Iosif Vatopedinul, în curs de publicare la Editura Doxologia)

De la același autor

Ultimele din categorie