Abilitatea de a citi la vârsta de doi ani nu înseamnă şi înţelegerea cititului. Copilul nu înţelege şi nu reţine cuvintele citite. Această abilitate nu înseamnă, în nici un caz, dragostea pentru citire. Adesea, copilul nu doreşte să citească şi părinţii îl ceartă din această cauză. Nu vă pierdeţi vremea şi nervii cu astfel de activităţi! Citirea este doar un instrument. Orice copil va învăţa să citească la o anumită vârstă. Aceasta nu este dificil. Să-l grăbeşti pe copil cu învăţatul citirii nu este deloc bine.

Oricum, pe la cinci ani o să-i apară interesul firesc pentru litere şi cuvinte şi atunci el va începe să distingă sunetele şi să se joace cu cuvintele. El înţelege că există cuvinte asemănătoare, iar în cuvinte sunt sunete asemănătoare. La momentul potrivit, copilul va întreba singur totul despre litere şi citit, iar părinţii vor trebui să-l ajute. Dacă micuţul nu pune, deocamdată, astfel de întrebări, înseamnă că nu este pregătit pentru această activitate.

Majoritatea psihologilor se pronunţă împotriva învăţării timpurii. Învăţarea frânează activitatea personală şi iniţiativele copilului. Aceasta îi scade capacităţile creative şi astfel de copii nu îşi pot organiza activitatea. Ei aşteaptă tot timpul că li se va spune sau li se va arăta ceva; nu pot avea niciun fel de autoorganizare. Pe măsură ce cresc, la astfel de copii apar neliniştea, frica de un răspuns greşit sau de o notă mică. Frica de a greşi blochează capacităţile creative şi cognitive: curiozitatea şi mirarea. Părinţii, încercând să grăbească dezvoltarea, de fapt, o frânează.

(Dr. Dimitri Avdeev, Ioana Besedina, Femeia și problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox, traducere din limba rusă de Eugeniu Rigoti și Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, pp. 116-118)