Hârtia „salvatoare” și folosul rugăciunilor către sfinți

Amintirile s-au estompat, din păcate, nu am notat de atunci gândurile mele, însă ce știu și spun cu toată inima mea este că Maica Domnului, Sfintele Parascheva și Teodora, împreună cu Sfântul Spiridon au fost mijlocitorii mei înaintea Domnului. Am reușit astfel să intru la medicină, în Iași, la buget și chiar cu o notă foarte mare, lucru pe care nu l-aș fi putut spera nici în cele mai frumoase vise.

Octombrie, anul 2020… Dincolo de toate discuțiile care ar putea avea loc, mă gândesc tot mai mult la faptul că nu am realizat până acum ce privilegiu aveam. Eu trăiam ca și cum aceste lucruri firești ni se cuveneau. Prin urmare, avem ocazia să-I mulțumim Domnului pentru toate ce le-am avut și să ne pocăim cu adevărat, pentru a putea să ne bucurăm din nou de acestea. Sfânta Parascheva și-a făcut simțită prezența și în viața mea, cum nu mă îndoiesc că nu există credincios care să îi fi cerut ajutorul și să nu simtă măcar o mângâiere. Din păcate și cu mare părere de rău, am tot amânat să mărturisesc despre toate câte mi s-au întâmplat, mai ales că pentru majoritatea poate vor părea niște lucruri puerile sau cel mult niște întâmplări ale „sorții”. Aș putea spune că am devenit mai conștientă de binecuvântările din viața mea odată ce se apropia momentul de „cumpănă” din viața fiecărui tânăr: terminarea liceului, examenul de bacalaureat, admiterea la o facultate, alegerea unui drum de viitor. O alegere care poate veni pentru unii dintre noi foarte natural, iar pentru alți, cu lungi căutări și frământări, nesiguranță sau chiar fustrări.

Pentru mine, dorința de a urma calea medicinei a venit într-un mod neașteptat, ba chiar aș putea spune că „m-am trezit” într-o zi, prin clasa a VII-a, cu ideea aceasta, fără să mă fi gândit foarte mult la „ce voi face când voi fi mare”. În timpul liceului, pentru că primeam foarte des întrebarea ce vrem să facem mai departe, răspunsul meu era ferm: medicină. Îmi plăcea să învăț, îmi plăcea să cred că pot face un bine pentru altcineva, îmi plăcea să cred că acesta este scopul meu. Ideea a rămas undeva în mintea mea, dar nu am insistat să descopăr de unde, cum sau ce voi face. Însă, timpul a trecut și astfel am început clasa a XII-a fără un plan stabilit.

Părinții nu își permiteau să îmi plătească meditații, iar eu nu eram o elevă foarte organizată. Abia spre finalul primului semestru m-am pus pe treabă la modul serios. Acum, judecând „la rece”, nu știu de unde a venit aceea determinare și consecvență, sau mai bine spus, realizez că putea veni doar prin darul lui Dumnezeu. Nu-mi mai dorisem ceva atât de mult până atunci... Ce simt și știu că a făcut diferența pentru mine, în parcusul meu, care putea lua oricând o altă întorsătură este faptul că, în perioada aceea, am dat din întâmplare peste o hârtie. Înainte de a continua trebuie neapărat să menționez că, deși mă consideram o persoană credincioasă, relația mea cu Dumnezeu era „căldicică”; nu eram obișnuită să vorbesc cu El, să mă rog sau să îi mulțumesc, nu observam ce minune era fiecare zi din viața mea. Acea hârtie, „salvatoare”, părinții mei o primiseră de la un preot și avea notate câteva canoane, pentru diferite tipuri de probleme. Atunci mi-a atras atenția unul dintre ele – „pentru cereri” – deși acum nu-mi mai amintesc exact tot ce scria, am reținut și am încercat să citesc Paraclisul Maicii Domnului în fiecare seară, acatistul Sfântului Spiridon luni, miercuri și vineri dimineața. Uneori singură, alteori împreună cu mama sau chiar și tata, citeam rugăciunile cu dorința fierbinte ca Dumnezeu să mă „audă”.

În celelalte dimineți, când aveam timp, făceam acatistul Sfintei Parascheva sau al Sfintei Teodora de la Sihla, întrucât îi port numele, iar atunci când aveam timp, intram la Mitropolie și mă rugam Sfintei. Deosebit și cu totul minunat a fost să simt transformarea mea treptată, căci eram foarte mândră și sigură că pot realiza orice de una singură, că pot face mai bine decât ceilalți. Cu fiecare zi, în inima mea încolțea tot mai mult dorința de a reuși, dar în același timp și teama de eșec devenea mai mare.

Știam că este un examen greu de admitere, că alții se pregătesc de mai demult decât mine, cu profesori foarte buni și alte, și alte gânduri care ar fi putut să mă acapareze cu totul. Mai ales că era și problema intrării la buget, întrucât de taxă nici nu se putea pune problema, financiar vorbind. Însă, fiecare rugăciune mă smerea, îmi aducea în fața ochilor neputința umană, dar și nemăsurata milostivire a Preasfintei Treimi și încercam să închei cu „dacă aceasta este voia Ta, să fie calea mea, te rog, ajută-mă să o îndeplinesc”. Cum ați putea anticipa, așa a și fost, însă atunci nu puteam decât să sper că dorința mea este și voia Domnului.

Examenul de bacalaureat a trecut pe nesimțite, cu rezultate foarte bune, pe care nu simțeam că le-aș fi putut obține fără ajutorul Lui și astfel rămânea doar admiterea, cel mai important examen din viața mea, până în acel moment. Amintirile s-au estompat, din păcate, nu am notat de atunci gândurile mele, însă ce știu și spun cu toată inima mea este că Maica Domnului, Sfintele Parascheva și Teodora, împreună cu Sfântul Spiridon au fost mijlocitorii mei înaintea Domnului. Am reușit astfel să intru la medicină, în Iași, la buget și chiar cu o notă foarte mare, lucru pe care nu l-aș fi putut spera nici în cele mai frumoase vise. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui!

(Mărturie trimisă pe adresa redacției de Teodora B, octombrie 2020)

Ultimele din categorie