Hotărârea călugăriei
Cine nu lasă tată şi mamă şi fraţi şi surori, nu este vrednic de Mine; nu Mă iubeşte pe Mine!
- Părinte Arsenie, vi s-a întâmplat vreodată să aveţi probleme cu părinţii unor tineri care doreau să meargă la mănăstire şi ei nu erau de acord?
- Am avut foarte multe cazuri.
- Şi cum aţi procedat?
- Părinte dragă, mai întâi de toate, eu am fost foarte liber la atacul acesta al părinţilor. Am Scriptura ca pavăză, ca răspuns, căci spune Hristos: Cine nu lasă tată şi mamă şi fraţi şi surori, nu este vrednic de Mine; nu Mă iubeşte pe Mine!
Şi el a făcut lucrul acesta. Este după Scriptură. Le spun: „Nu aveţi dreptul să-l opriţi! Pentru că îl opriţi ca să-l nenorociţi: să stea prin discoteci, să stea prin şanţuri. A venit aici să-I slujească lui Dumnezeu. Uite ce frumos cântă! Uite cât slujesc lui Dumnezeu!”
Sunt foarte rare cazurile când i-au luat părinţii înapoi. Cei mai mulţi au rămas. Au luptat şi ei, că au venit la mănăstire. Este bine să mergi la mănăstire, căci mănăstirea este o cetate grozavă. Intrarea în mănăstire înseamnă intrarea în cer. Suntem cin îngeresc. Ducem o viaţă îngerească, cu tăierea voii...
Au venit la mănăstire pentru că nu puteau să trăiască altfel, decât nebuni pentru Hristos. De aceea am spus: „Domnule, nu ai înnebunit încă? Încă mai ai? Mai stai acasă!” Da, ca să poţi. Este cel mai uşor lucru să te desparţi. Şi mama mea a fost împotrivă şi i-am spus o vorbă tare: „Lasă că ai să mori matale şi tot am să mă duc!” Şi i-am spus şi asta: „Mămică, la lucrul acesta trebuie să plece toată lumea!”
(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 57-59)
Rugăciunea aduce minuni în viața noastră și a celor pentru care ne rugăm
Maica Domnului este darul lui Dumnezeu pentru omenire
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro