Hotărârea de a nu mai repeta păcatele trebuie, să stea la temelia vieţii duhovniceşti... hotărârea neclintită de a nu mai săvârşi fărădelegile din trecut.

Altminteri, nu vom avea propăşire în viaţa duhovnicească. Omul va bate pasul pe loc dacă este dezbinat, dacă acum se ridică, acum cade, şi dacă acum zideşte şi apoi năruieşte ce a înălţat, întocmai precum trista mărturisire a poetului Dimcio Debelianov:

Eu mor, şi luminos nasc iară

suflet osebit, în neorânduială,

şi noaptea fără milă nimicesc

ce ziua-n chip neobosit zidesc. (Cântec negru)

Închipuiţi-vă că un om tulbură izvorul, iar un altul aşteaptă ca apa să se limpezească. Care dintre aceştia va birui? Fireşte că cel ce vădeşte reaua voinţă de a tulbura izvorul. Aceştia doi, cel care aşteaptă limpezirea şi cel care tulbură, se află, împreună, în sufletul nostru. Trebuie să împiedicăm aplecările cele rele din noi să ne tulbure izvorul inimii cu pornirile păcătoase, şi acesta se va limpezi...

Abia atunci vom înţelege cu fapta cât de adevărate sunt cuvintele lui Hristos: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pre Dumnezeu.” (Mt 5, 8) Neîncetata osândire de sine şi hotărârea neclintită de a fi credincioşi Ziditorului nostru slăbesc relele deprinderi din noi şi le întăresc pe cele bune. Pe calea aceasta, până la urmă, din oameni făţarnici ne vom uni în lăuntrul sufletului nostru şi vom putea să ne încredinţăm întreaga viaţă lui Hristos Dumnezeu. În acest chip vom dobândi duhul păcii, pentru mântuirea noastră şi a semenilor noştri, cu care Dumnezeu ne-a pus spre împreună vieţuire.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, 2006, p. 28)