Sfânta Cuvioasă Parascheva, Maica din adâncul pustiei

11 Octombrie 2014 08:45 Pr. prof. Mircea Păcurariu Documentar

După trecerea câtorva ani, Cuvioasa Parascheva şi-a părăsit părinţii şi „frumuseţea acestei lumi”, retrăgându-se „în adâncul pustiei”. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învăţătură de la călugări şi călugăriţe cu aleasă viaţă duhovnicească.

După trecerea câtorva ani, Cuvioasa Parascheva şi-a părăsit părinţii şi „frumuseţea acestei lumi”, retrăgându-se „în adâncul pustiei”. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învăţătură de la călugări şi călugăriţe cu aleasă viaţă duhovnicească. Urmând sfaturile acestora, a părăsit capitala, îndreptându-se spre ţinutul Pontului, oprindu-se la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde a rămas vreme de cinci ani. De aici a plecat spre Ţara Sfântă, în dorinţa de a-şi petrece restul vieţii în locurile pe care le-a străbătut şi Mântuitorul Iisus Hristos şi Sfinţii Apostoli.

După ce a văzut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mănăstire de călugăriţe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul şi cu rugăciunea, întocmai ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca Maria Egipteanca sau ca atâţia alţi ostenitori spre cele duhovniceşti. Mitropolitul Varlaam al Moldovei în Cazania sa, tipărită la Iaşi în 1643, spune că acum nu mai avea grijă „nici de veşminte şi de aşternuturi, nici de mâncări şi de mese, nici de casă sau slujnice, ci numai de curăţia sufletului şi de răspuns judecăţii ce va să fie”. Ea „pururea suspina şi nepărăsit tânjea cumu-şi va înfrumuseţa sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va îndulci la vederea Mirelui său, de slava şi de lumina şi de bucuria cea fericită. De aceasta... ochii de lacrimi îi erau întunecaţi pururea”.

Într-o noapte, însă, pe când avea ca la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă în locurile părinteşti: „Să laşi pustia şi la moşia ta să te întorci, că acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”. Şi continuă mitropolitul Varlaam în Cazania sa că ea „fără de voie lăsă pustia şi se întoarse în lume şi la Ţarigrad (Constantinopol, n.n.) veni. Şi mereu în biserica Precistei ce este în Vlaherna şi către icoana Sfinţiei Sale căzu şi cu lacrimi se ruga aşa şi zicea: N-am altă nădejde, n-am alt acoperământ. Tu-mi fii îndreptătoare, tu-mi fii folositoare... Că până am umblat în pustie pe tine te-am avut ajutor, iar acum, dacă m-am întors în lume, îndreptează-mă până la sfârşitul vieţii mele, că altă nădejde nu am”.

Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivat, localitatea în care văzuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este şi de unde vine. „Acolo - continuă mitropolitul Varlaam - trudă către trudă şi durere către durere adăugă, cu post şi cu nedormire pe sine se înfrumuseţa..., cu lacrimi pământul uda şi aşa se ruga: Doamne Iisuse Hristoase, caută din locaşul Tău cel sfânt; am lăsat toate şi după Tine am călătorit în toată viaţa mea. Şi acum, îndură-te Doamne, spune îngerului blând să ia cu pace sufletul meu”, împăcată cu sine, cu oamenii şi cu Dumnezeu, şi-a dat astfel sufletul.

(Pr. prof. Mircea Păcurariu, Sfinţi Daco-Români şi Români, Editura Trinitas, Iaşi, 1994, p. 102)

De la același autor

Ultimele din categorie