Hristos, izgonitorul demonilor (Luca 8, 26-39)

Reflecții

Hristos, izgonitorul demonilor (Luca 8, 26-39)

    • Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor
      Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor - reprezentare iconografică / Foto: ziarullumina.ro

      Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor - reprezentare iconografică / Foto: ziarullumina.ro

Suntem noi aidoma locuitorilor ținutului aceluia, care-i cer lui Hristos să plece? Ne bucurăm noi de vindecarea atât de mult dorită și atât de prețioasă pentru noi? Ori, precum diavolii, încercăm să negociem cu Dumnezeu, emițând pretenții nejustificate. Indiferent de locul unde ne găsim, e important să căutăm a ne bucura de prezența Lui. Îndrăzniți!

Aspecte introductive

Potolirea furtunii de pe mare e urmată, în relatarea Sfântului Luca de o nouă minune. O exorcizare. Un exercițiu prin intermediul căruia, Hristos demonstrează încă o dată că are putere asupra demonilor. Că e Stăpânul cerului, al pământului și al făpturilor subpământene. Că, în ciuda aparențelor, are ultimul cuvânt și că logica lui e una imbatabilă. Că lucrează mereu în folosul creației Sale.

Dialogul

Odată ajuns pe uscat, Învățătorul e întâmpinat de un bărbat din cetate. Un demonizat. Fără a se formaliza, locuitorii Tartarului care-l populează, vin să-L interpeleze. Strigând. Pe un ton de-a dreptul obraznic: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui?” Motivul acestei tentative de dialog aparent îl reprezintă faptul că Iisus începuse deja să poruncească duhului necurat să iasă din om. Despre formele de posedare știa toată cetatea. Omul nu era cruțat de către făptura spirituală care-și făcuse sălaș în trupul său. Era mânat în pustie, avea o forță supraomenească și e de presupus că suferea enorm de pe urma celor întâmplate.

Întreruptă pentru câteva clipe, ea este transformată într-o presupusă negociere. După ce se legitimează, diavolii care îl posedau pe cel pomenit (căci se dovedesc a fi mai mulți), cer să fie lăsați a intra în turma de porci a cetății. Oamenii locului creșteau astfel de animale, cel mai probabil din rațiuni financiare. Întrucât zona era una de graniță și avea o componență multi-etnică, îi foloseau pentru comerț. Cum banul reprezintă un element de care omul își leagă ușor sufletul, diavolii bănuiau că dacă oamenii își vor pierde sursa câștigului, iar Hristos va avea de suferit din partea lor. Ca atare, intrați în porci, îi vor face pe aceștia să se arunce de pe țărm în apă și să se înece. În consecință, oamenii locului vor veni să-i ceară socoteală celui care a permis ca acest lucru să aibă loc. Vor fi, însă, descurajați de faptul că îl vor găsi pe demonizat izbăvit. Ca atare, combinând frica cu interesele pecuniare, Îl vor ruga să plece. Fiul lui Dumnezeu se va conforma. Va urca în corabie și va pleca de acolo. Nu înainte de a-l binecuvânta pe cel tămăduit, care-I va deveni un adevărat apostol. Căci, ne spune naratorul: „a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus”.

În loc de concluzii 

Aidoma altor exorcizări, pericopa pe care o avem în vedere vine să vorbească, așa cum am menționat deja, despre capacitatea de exorcist a Învățătorului. În același timp, aduce în atenție termeni precum valori și tămăduire. În timp ce pentru omul vindecat valoarea o reprezenta Hristos, pe care își dorea să îl urmeze, pentru cei din cetate, moneda de schimb erau porcii. Citind, la aproape două milenii distanță acest episod, suntem chemați și noi să ne întrebăm unde ne încadrăm. Suntem noi aidoma locuitorilor ținutului aceluia, care-i cer lui Hristos să plece? Ne bucurăm noi de vindecarea atât de mult dorită și atât de prețioasă pentru noi? Ori, precum diavolii, încercăm să negociem cu Dumnezeu, emițând pretenții nejustificate. Indiferent de locul unde ne găsim, e important să căutăm a ne bucura de prezența Lui. Îndrăzniți!