Text și context

Pericopa evanghelică a celei de-a doua duminici din Postul Mare e parte a unei interesante metafore. Una în care Învățătorul se definește ca Păstor și se plasează în raport de continuitate cu Vechiul Testament, care a vorbit despre El. De altfel, acest termen va fi folosit în mai multe rânduri de către Dânsul, atunci când va vorbi despre misiunea care I-a fost încredințată, despre modul în care vede comuniunea cu cei care Îl vor urma, ori despre relația Sa cu Tatăl. 

Păstorul cel bun

Atunci când se folosește de acest termen cheie, Învățătorul ține să îl nuanțeze. E „Păstorul cel Bun”, nu orice fel de păstor. Auditoriul e chemat să înțeleagă acest aspect. Nu îi este foarte dificil. Societatea vremii cunoștea fenomenul și avea repere de comparație. Era la curent cu faptul că, nu de puține ori, cei angajați să aibă grijă de turme nu făceau o treabă foarte bună. Că păstorul plătit se îngrijea întâi și-ntâi de siguranța personală, nu de cea a oilor care-i fuseseră încredințate. Nu de puține ori, această atitudine aducea cu sine pagube însemnate în ceea ce privea turma. La polul opus, cel care avea grijă de propria lui avuție, era interesat de conservarea ei. Ba mai mult, între el și nevinovatele animale se crea de cele mai multe ori o legătură cu reverberații în plan emoțional. Ca atare, diferența era fundamentală. Iisus este conștient de acest lucru. De aceea va ține să precizeze aspectul cu pricina.

Dânsul ține de asemenea să mai precizeze un aspect: „Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi”. Cu alte cuvinte, între Sine și turma, formată din cei care decid să-L urmeze, se creează un raport de reciprocitate. Dragostei și devotamentului Său i se răspunde pe măsură. Prin cunoaștere. Ori, recunoaștere, dacă socotiți mai potrivit acest termen. Ba mai mult, El arată că relația Sa cu turma e una care asigură maximă securitate acesteia. Prin cuvintele „sufletul îmi pun pentru oi”, vine deja să vorbească despre jertfa Sa de pe cruce și motivația ei. Întregul pasaj se încheie cu o promisiune. Aceea că alte oi, care sunt din alt staul, dar aparțin aceluiași păstor vor fi aduse tot în grija Lui. Vor beneficia astfel de protecție, sprijin și toate celelalte condiții specifice unui astfel de demers. Mai mult decât toate, însă, „va fi o turmă şi un păstor”. Vor regăsi unitatea, atât de necesară fiecărei epoci, fiecărui neam și de ce nu, existenței umane în sine. 

În loc de concluzii

Dacă Hristos este Păstorul cel Bun, noi suntem apodictic chemați să fim turma Sa. Ni se promit beneficii motivante. Domnul însuși își va pune viața pentru noi. Spre a ne ajuta și salva. E Cel care ne oferă conținut, sprijin și unitate. Într-o lume divizată de felurite conflicte, nevoia de aceasta e una cât se poate de vădită. Suntem chemați să o căutăm, convinși fiind, însă, că doar în El și prin El o vom regăsi pe deplin. Căci unitatea turmei e dată de părtășia cu Păstorul. Îndrăzniți!