Hristos S-a arătat în Joia Mare Sfântului Serafim de Sarov, pe când binecuvânta credincioșii

Hristos venise pe uşa care se deschide în capătul Sfântului Altar şi, oprindu-Se dinaintea amvonului, a ridicat mâinile, binecuvântând pe slujitori şi pe poporul ce se ruga dimpreună cu ei, după care S-a întors în icoana de lângă Uşile Împărăteşti.

Într-una dintre zilele Săptămânii Mari – era Joia Mare – i s-a dat Sfântului o viziune cerească în timpul Sfintei Liturghii la care slujea alături de cuvioşii Bătrâni Pahomie şi Iosif. (Amândoi se simţeau bine în tovărăşia tânărului, fiind legaţi printr-o dragoste profundă şi o admiraţie sinceră de acest monah care avea o experienţă covârşitoare de duhovnicie). Viziunea a avut loc la Intrarea Mică, după ce Sfântul Serafim a rostit cu glas tare: „Doamne, mântuieşte pe cei binecredincioşi!”.

În momentul în care a ieşit pe Uşa Împărătească cea mare, trebuia să ridice spre adunarea credincioşilor mâna. Atunci, la cuvintele „Şi în vecii vecilor!”, o lumină nemaivăzută l-a învăluit, ca împrăştiată de razele soarelui. Când şi-a ridicat privirea, Sfântul Serafim L-a văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos în chipul Fiului Omului Care strălucea într-o lumină negrăită, împrejmuit de Puterile cereşti răspândite asemenea unui roi de albine. Jur împrejur se vedea puzderie de Îngeri, Arhangheli, Heruvimi şi Serafimi. Hristos venise pe uşa care se deschide în capătul Sfântului Altar şi, oprindu-Se dinaintea amvonului, a ridicat mâinile, binecuvântând pe slujitori şi pe poporul ce se ruga dimpreună cu ei, după care S-a întors în icoana de lângă Uşile Împărăteşti.

Sufletul cuviosului a fost covârşit de o bucurie atât de puternică, aşa cum nu mai cunoscuse vreodată şi inima-i, cuprinsă de o nesfârşită dulceaţă, se afierosi prin iubire Mântuitorului. Iar el nu putea nici să se mişte, nici să zică vreun cuvânt. Mulţi l-au înţeles, însă nimeni nu putea spune care era pricina reală a celor întâmplate. Atunci au venit spre el doi ierodaconi şi l-au dus în Sfântul Altar, unde a stat două ceasuri nemişcat. Doar chipul i se schimba mereu: la început era alb ca neaua, după care a devenit, treptat, trandafiriu aprins. Bătrânii Pahomie şi Iosif, în schimb, au crezut că este vorba despre o tulburare de natură fizică, foarte firească în Joia Mare, după un post îndelungat, mai ales dacă se ţinea cont de râvna pe care o avea nevoitorul de la începutul şi până la sfârşitul Postului Mare.

Însă probabil că şi-au dat seama foarte repede că era vorba, fără nicio îndoială, de o viziune. Aşa că, deîndată ce Sfântul Serafim şi-a venit în fire, Bătrânii i-au cerut să le spună ce s-a întâmplat. Acesta, cu o blândeţe şi încredere de copil, le-a povestit minunea. Ca nişte duhovnici încercaţi, Bătrânii l-au avertizat să se păzească de mândrie şi să nu lase absolut deloc să i se strecoare în cuget ucigătorul gând că, de-acum înainte, a aflat har înaintea Domnului. I-au păzit povestirea întipărită în inima lor, nedestăinuind nimănui dumnezeiescul extaz de care Dumnezeu l-a învrednicit pe cuviosul Serafim.

Iar acesta, după ce a fost cercetat astfel din Înălţimea celor cereşti, nicicum nu a căzut în slava deşartă pentru harismele cu care era înzestrat, ci alta nu făcea decât să se adâncească şi mai mult în modestie. Întărit în profunda smerenie, urca din „slavă în slavă” (Psalmi 83, 8) şi, defăimându-se pe sine, îşi „purta crucea” (Luca 14,27), urmând calea cea dreaptă întru toată credincioşia şi neclintirea. Din ziua aceea, a început să caute desăvârşita isihie, astfel că îl vedeau din ce în ce mai des ducându-se în adâncul codrilor Sarovului, unde era tăinuit locul său de pustnicie.

Ultimele din categorie