Străzi înghețate. Zâmbete uitate în tristeți și deznădejdi. Colinde, cântări de leagăn. Glas de oameni agitați. Tăceri de oameni cuminți. Ninsoarea înghețată dincolo de nori. Fum gros de ceață. Ca și cum s-ar fi aprins temeliile pământului. Peșteri cu oameni însingurați. Lumină. Întunericul nefiresc al uitării. Ură și neputință de a crede. Bolnavi și oameni lucrând pentru scoaterea lor din moarte. Mese cu bucate alese. Foame. Ochi triști. Zâmbete sincere la întâlnirea dintre oameni. Glasuri hotărâte să tacă. Tăceri cu adâncă rostire. 

Pare o seară obișnuită. O seară a lumii. Dar Vă asigur că nu este. Chiar dacă este doar o reamintire ne aducem dinainte momentul în care, prin Întruparea Dumnezeu-Omului, Dragostea devine posibilă. Ni Se împărtășește. Ne unește cu toată puterea Împărăției lui Dumnezeu. Ne dăruiește puterea de a trece peste ură, peste răutate, peste război și moarte. Iar dacă acum, în clipa de față, avem nevoie de ceva pentru a ne restabili ca oameni și ca popor despre această Iubire vorbim. Către aceasta ne îndeamnă Pruncul ce-și mijește viața în mijlocul nostru și care a mijit veșnicia. Poate că vă pare simplă metaforă. Dar vă zic că sunt departe metaforele de realitatea Întrupării. Care schimbă lumea, o cheamă, o desăvârșește. Care o înfruntă până în miezul ei de ură și moarte. Care o zdruncină și o eliberează de iad și de moarte.

De aceea refuzați să parodiați Crăciunul! Întâmpinați-I Nașterea știind că este Dar ceresc și nu lucrare omenească. Nu mai îngăduiți ideologizarea și nici idolatrizarea lui Iisus Hristos. Este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut... Iar venirea Lui în lume a redat lumii sens și vectorialitate, a redat lumii istorie. Pentru că tot ce a însemnat prezența Promisiunii și Așteptării unui Mesia-Dumnezeu se împlinește în „momentul Betleem”. Nu se găsește doar Casă Pâinii, ci Cel Care ne este Dumnezeu se face pâine în fiecare casă. Redă lumii puterea de a fi lume vie, lume a bucuriei și prad Împărăției lui Dumnezeu. 

Azi vedem aceleași străzi înghețate. Oamenii au aceleași zâmbete uitate în tristeți și deznădejdi. Cântăm colinde, colinde uitate, cântări de leagăn pentru Prunc. Glas de oameni agitați stinge tăceri smerite. Prea degeaba zarvă și gâlceavă în curtea liniștii Crăciunului.  Tăceri de oameni cuminți frânte în hlizelile celor ce și-au pierdut de ceva vreme cumințenia. Ninsoarea înghețată dincolo de nori – amintire în cer a copilăriei. Fum gros de ceață ca o tulburătoare liniște de lumină. Ca și cum s-ar fi aprins temeliile pământului tremură în frig livezile primăverii. Peșteri cu oameni însingurați și tristeți ascunse în comoditatea câte unei uitări. Apartamente uitate cu oameni uitați. Lumină care vindecă întunericul. Întunericul nefiresc al uitării. Ură și neputință de a crede, glasuri ce șterg cumințenia din ochii copiilor. Bolnavi și oameni lucrând pentru scoaterea lor din moarte, uitații sărbătorilor în striațiile așteptării zorilor. Mese cu bucate alese. Foame cu ochi triști. Zâmbete sincere la întâlnirea dintre oameni. Glasuri hotărâte să tacă, adâncind întâmpinarea Celui Ce vine. Tăceri cu adâncă rostire și cu rosturi împlinite în Vestirea Celui Care, iată, e aici. Mesia ne zâmbește din staulul plin de slavă al Betleemului. Vindecându-ne de zâmbetele protocolare care ne umplu știrile și ne zgârie ecranele. Fiți ai lui Iisus Hristos! Întâmpinați-L!