Text și context

Exorcizarea din ținutul Gherghesenilor e urmată de încă două minuni. Ajuns la Capernaum, Domnul e solicitat de către Iair, mai marele sinagogii din localitate. Fiica acestuia e pe moarte. Omul e convins că puterea divină a Învățătorului poate să îl ajute. 

Drumul 

Minunea al cărei beneficiar, va fi într-un fel, acesta, e precedată de o alta. Atent la nevoile oamenilor și dornic să ajute, Iisus se așterne pe cale. E îmbrâncit de mulțime, care e dornică să-L vadă, să-L atingă, ori să-L asculte. Drumul devine astfel destul de anevoios din pricina îmbrâncelilor oamenilor. Între cei care se apropie și se ating de El se numără, însă, cineva special. O femeie care suferea deja de doisprezece ani de scurgere de sânge. Cheltuise averea cu doctorii și totuși, nu beneficiase de vreun ajutor vizibil. Încrederea în El o va face să-L atingă în timp ce trecea. Fiul lui Dumnezeu simte lucrul acesta. Se oprește și întreabă, pe un ton apăsat: „Cine este cel ce s-a atins de Mine?” Apostolii nu cunosc substratul problemei. Ar dori, pe cât se poate, să se grăbească. Prioritatea lor e fetița bolnavă. Ca atare, Petru încearcă să-L calmeze și să Îl determine să-și continue drumul: „Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine?”, îi zice el. Și totuși. Nu a fost vorba despre o atingere oarecare. Văzându-se vădită, femeia cade înaintea lui și mărturisește înaintea întregului popor fapta săvârșită. Arată și că s-a tămăduit pe loc. Gestul ei beneficiază de aprecieri din partea Mântuitorului. „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace”, i se spune.

Fiica lui Iair

Momentul pricinuiește o întârziere. Între timp, slugile lui Iair vin să-i comunice o veste tristă. Fiica sa a murit. Auzind aceasta, Hristos îl îmbărbătează. Cuvintele Sale îndeamnă la credință: „Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi”. Ele par mai degrabă proiectate înspre un plan al vieții de dincolo, decât al celei de aici. Sunt urmate de deplasarea imediată la casa sa. Aici, împreună cu părinții întristați și ucenicii Petru, Ioan și Iacov, intră la cea de curând plecată din rândurile viilor. „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme”, le spune. Vorbe care nu sunt crezute ad-litteram. Sunt mai degrabă privite într-un sens simbolic. Ca un gând pe care ar dori să-L adreseze din complezență. Ca atare, sunt trimiși cu toții afară. Apoi, în câteva clipe se petrece minunea. Copila e apucată de mână și primește o poruncă: „Copilă, scoală-te!” Când aceste cuvinte vin din partea Fiului lui Dumnezeu, se cade să li se dea ascultare imediat. Ca atare, fiica mai-marelui sinagogii învie. Spre a se încredința de realitatea minunii, se cere să i se dea de mâncare. Uimirea celor de față e pe măsura evenimentului. Li se poruncește, însă, să nu spună nimănui ce s-a întâmplat. 

În loc de concluzii

Pericopa evanghelică a acestei duminici vine să vorbească despre două calități definitorii ale divinității lui Hristos. Capacitatea de a tămădui și a învia. Cele două beneficiare sunt femeia cu scurgere de sânge și fiica lui Iair. Într-un fel, preotul Legii Vechi face și el parte din rândurile celor care pot fi clasați aici. Citită cu ochii creștinului care privește peste timp, pericopa ne vorbește astăzi despre faptul că Domnul tămăduiește și învie. Ridică din moartea trupească, ori cea a sufletească, trupuri și conștiințe. Aidoma femeii, ori fiicei în cauză, suntem și noi chemați ca prin credință și rugăciune să ne apropiem de El. Spre a beneficia de restituirea facultăților noastre trupești și spirituale în deplinătatea lor. Îndrăzniți!