Ziua de 9 mai 2019, odată cu ivirea zorilor, avea să aducă cu ea o veste fulgerătoare pentru întreg Sfântul Munte Athos, Elada și lumea întreagă – gheron Emilianos Simonopetritul a trecut la Domnul. Această știre a ajuns și la urechile grupului de preoți plecați din zona Iașilor și a Neamțului ce așteptau îmbarcarea pe vasul ce avea să-i ducă de la portul Dafne al Sfântului Munte Athos către portul orașului Uranopolis. Printre acești preoți ghidați de către părintele Petru Sidoreac mă număram și eu. După ce ne-am însemnat cu semnul sfintei cruci și am rostit o scurtă rugăciune fiecare în parte pentru veșnica pomenire a părintelui Emilianos, planificăm și stabilim un traseu de întoarcere în țară care să cuprindă și Mănăstirea Ormylia, unde bătrânul stareț a viețuit vreme de aproape 20 de ani, rectitorind mănăstirea, ultimii ani fiind ani de boală grea ce l-au ținut la pat și fără putința de a vorbi cu oamenii, dar cu posibilitatea de a grăi tainic cu Mirele Hristos.

Pornind la drum, cu toții vrem să luăm binecuvântare de la acest mare gheronda, chiar dacă niciunul nu l-am cunoscut personal, întâlnirea cu el având loc pentru fiecare dintre noi doar prin intermediul lecturării omiliilor numeroase rostite de părintele ce au fost traduse din limba greacă în limba română.

Dumnezeu a rânduit ca să ajungem la Mănăstirea Ormylia aproape de ora 16.00 și să o găsim cu porțile deschise, cu maici deosebit de primitoare, chiar dacă părintele lor duhovnicesc plecase către cereștile locașuri.

Părintele Petru ne-a ghidat către biserica mare, ca unul ce cunoștea bine mănăstirea în care mai poposise cu ierarhi și preoți de-a lungul timpului.

Ajunși în biserică, ne copleșește emoția pe toți, la o strană în partea stângă o maică citea după rânduială la Psaltire, la căpătâiul părintelui Emilianos veghea actualul stareț al Lavrei Simonopetra, Arhimandritul Elisei, iar biserica era aproape neîncăpătoare datorită maicilor, preoților și credincioșilor ce veneau să-și ia rămas bun și să primească binecuvântarea cuviosului.

Ajuns în fața părintelui, prima impresie a fost aceea că am ajuns în fața unui sfânt: chip liniștit ce inspira pace, culoare ca cea a unei frumoase lumânări de ceară pregătită de a lua lumină în noaptea de Înviere. mMă închin cu metanie, sărut Sfânta Evanghelie ce se afla pe pieptul cuviosului, apoi sărut mâna care, spre surprinderea mea, nu avea răceala obișnuită a trupului lipsit de viață, ci era caldă. Mă retrag într-o parte, îndrumat de o maică, și priveam la părinții alături de care călătoream cum se închinau cu evlavie și emoție la cel care răspândea atâta liniște în jurul său.

Emoția a fost dublată, după momentul închinării, de îndrăzneala izvorâtă din dragoste a părintelui Petru Sidoreac, care cere binecuvântare pentru a săvârși un Trisaghion pentru cuviosul Emilianos. După ce rostește formula de binecuvântare în limba greacă noi, grupul de nouă preoți și câțiva credincioși din Podu-Iloaiei, dăm răspunsurile și intonăm cântările rânduite în frumoasa noastră limbă românească, spre mirarea celor prezenți, care au simțit totuși momentul, deoarece am văzut lacrimi în ochii unor maici și credincioși. În acele clipe, gândurile ce mi-au venit în minte au fost că noi cântăm la căpătâiul unui om sfânt și că, poate, niciodată în această sfântă mănăstire nu a răsunat o cântare în limba lui Dosoftei.

Slujba s-a sfârșit cu intonarea imnului pascal Hristos a înviat! Sărutăm din nou cu toții mâna caldă a părintelui și ieșim din biserică cu simțământul că am fost prezenți la adormirea unui sfânt.

Câteva maici ne înconjoară cu bucurie și, deși ne grăbeam să ajungem să ne închinăm la mormântul Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul de la Suroti, ne opresc să zăbovim câteva momente și ne servesc cu tratația obișnuită. De la maica ce ne servea aflăm că mai multe maici și credincioși au simțit la atingere că mâna părintelui este caldă, la fel cum am simțit și eu, și că trupul părintelui, deși au trecut atâtea ore, nu cunoaște rigiditatea postmortală – așa cum s-a întâmplat cu trupurile multor cuvioși cu o viață sfântă.

Părăsim mănăstirea, preoți și credincioși, cu regretul că nu putem rămâne la înmormântare și cu gândul că am văzut, ne-am închinat și am sărutat mâna unui sfânt pe care noi, cei rămași, l-am dobândit ca rugător înaintea lui Dumnezeu.

Să avem binecuvântarea lui!