Dincolo de lectura zilnică a Psaltirii, ritmul liturgic al Bisericii ne pune dese ori să citim psalmi aleși. Pentru fiecare clipă a zilei ori pentru diverse ierurgii, pentru a sublinia, în cadrul unor slujbe speciale, un adevăr ori altul pentru a motiva sufletul în căutarea lui Dumnezeu. În cadrul slujirii Liturghiei Darurilor mai înainte Sfințite se așază la citire, pe analogul fără nimic alta strălucitor pe el decât Psaltirea lui David, cuvântul acesta: „Nu voi intra în locașul casei mele, nu mă voi sui pe patul meu de odihnă, nu voi da somn ochilor mei până ce nu voi afla loc Domnului, locaș Dumnezeului lui Iacob” (Psalmul 131, 3-4). Apoi, ca o exultare adăugată parcă la textul inițial, în care David zice: „Iată, am auzit de chivotul legii; în Efrata L-am găsit, în țarina lui Iaar” (Psalmul 131, 6). Totul apoi se petrece în descriere ca dinaintea unei Prezențe a Dumnezeului Celui Viu. Nu ca dinaintea unui idol-obiect, ci ca dinaintea unui Dumnezeu viu, repet cu bucurie aceasta.

Să fi plecat oare David de la masa la care scria psalmii până în țarina lui Iaar și acolo să fi descoperit chivotul Legii salvat de la valurile istoriei poporului ales? Să fi desfășurat o muncă „de cercetare” în teren ca în căutarea unui obiect, un soi de arheologie culturală dezvoltată din chestionări și puneri cap la cap a unor informații? Nu știm. Cert este că a aflat chivotul și s-a închinat acolo lui Dumnezeu. Și a făcut din țarina aceea loc de aducere aminte a acestei închinări. Da, da. Efrata despre care vorbește David este numele cel vechi al Betleemului davidic. Să fi ales David locul tocmai pentru chivotul găzduit în el? David vede însă, în timp, alt Chivot ce se va afla în Betleemul-Efrata? Fără nicio îndoială. Toți Părinții Bisericii care au comentat cuvintele prorociilor mesianice încarcă de acest sens versetele Psalmului. 

Astăzi cercetătorii sunt convinși că avem de a face cu o referire la locul unde Chivotul va fi fost păstrat o vreme pentru ca apoi să fie dus la Ashdod, înainte de a fi dus de David la Ierusalim (II Samuel 6, 1). Timp de 20 de ani va fi stat – conform cronicilor – chivotul protejat de oamenii locului. E limpede așadar că David nu se referă la o aflare „pe repede înainte” a unui astfel de loc, ci la bucuria descoperirii lui, ca semn al certitudinii Întrupării lui Mesia. Cel care nu doar că păstrează însemnele Legii și le împlinește, ci le și desăvârșește prin Crucea Sa. Psalmistul-profet și rege deopotrivă ne descoperă cum Mesia, Hristos Domnul, se va odihni în Betleem, dar și că Venirea Lui va fi odihnă pentru toți cei neadormiți în așteptarea Lui. 

Aș vrea acum să revenim la momentele Nașterii Domnului Hristos și să ne închipuim împreună cum, pe clipă ce trece, tensiunea oamenilor ce-L însoțesc pe Domnul în Venirea Lui crește. De-acum ei știu cu siguranță despre Cine e vorba. Neodihna lor crește pentru a-L primi precum se cuvine. Rămân, cel mai probabil, tăcuți în raport cu ceilalți. De care nu puteau ascunde sarcina Mariei, dar puteau să tacă despre identitatea cerească a Pruncului. În Betleem se întâlnesc cu neamurile lor din spița lui David. La cum îi știm din descrierile istorice nici generația aceea nu era lipsită de veselie și de bucuria revederii. De aceea tind să cred că plecarea spre un staul de oi, „un grăjduț frumos de oi” – ce l-am numit „maternitatea oilor” – spre o țarină istorică, dar care nu se afla în centru, Betleemul a fost soluția liniștii care întâmpină Lumina. Pentru că Hristos Domnul se așază dinaintea ochilor noștri în Lumina Liniștii. 

Am spus încă de la începutul Drumului nostru că mi se pare că Evangheliștii au scris, despre acest Moment-Eveniment, „mergând pe vârfuri” pentru a nu tulbura intimitatea unei astfel de Nașteri. E lecția pe care Evanghelia o acordă modernismului nesăbuit care crede, obsesiv, că totul se pune pe facebook și tik-tok. Care crede că e normală filmarea nașterii, expunerea femeii ori a pruncului ochilor unor străini. Și hlizelii publice. Ori Nașterea Mântuitorului ne este descoperită prin amănunte simple, cuminți, echilibrate. Simți glasul Maicii Domnului care povestește, rușinată oarecum pentru că trebuie să o facă, cum a venit Cel Așteptat de veacuri. A cărei venire David, stăpânul spiritual și de neam al Betleemului, o vede ca o aflare de Chivot. Și ca o așezare în odihna închinării curate. Nașterea Domnului este descrisă în timbrul unei Doxologii îngerești. Orice trivializare a ei dovedește cât de departe ne este Țarina lui Iaar. Și că preferăm uneori țarina lui Baal-Media mai mult decât raiul. Să nu fie! Să învățăm să cântăm: „Scoală-te, Doamne, întru odihna Ta, Tu și chivotul sfințirii Tale” (Psalmul 131, 8). Chivot însuflețit din trupul celei Preacurate. Restul e tăcere! Și liniște. Încercați ca zilele puține ce au rămas să vă adunați liniștea de care aveți nevoie să vă bucurați de Betleem. Și de Chivotul răsărit în țarina cea nouă a lui Iaar.