Nu toți cei ce stăpânesc artele și au aptitudini la desen pot să picteze icoane. Adesea, starea celui care pictează icoana și dorința de a-i sluji lui Dumnezeu au mai mare importanță decât măiestria cu care este pictată.

Nu se poate picta o icoană reprezentând doar aspectul din afară al trupului, ci în ea trebuie să se reflecte nevoințele nevăzute și trebuie să strălucească slava cerească. Aceasta se poate face în mod desăvârșit doar de acela care trăiește el însuși o viață duhovnicească, care a înțeles bine și se simte apropiat de viețile sfinților. De aceea, meșterii noștri iconari din vechime făceau întotdeauna așa și se pregăteau pentru aceasta prin post și rugăciune. Multe icoane pictate în acest fel au primit de la Domnul puterea facerii de minuni.

Icoana nu este o simplă imagine, un portret. În ultimul se reprezintă doar aspectul trupesc, pe când icoana trebuie să le amintească oamenilor de aspectul duhovnicesc al persoanei reprezentate.

(Sfântul Ioan Maximovici, Predici și îndrumări duhovnicești, traducere de Elena Dulgheru, Editura Apologeticum, București, 2006, p. 114)