Iconografia muceniciei Sfântului Dimitrie
„Șezând în temniță, viteazule mucenice, a căutat spre tine Domnul de sus, cercetându-te prin îngerul Lui care ți s-a arătat ca o preafrumoasă cunună din Rai întru lumină mare, pe care punând-o pe capul tău, ți-a zis: pace ție, pătimitorule al lui Hristos; îmbărbătează-te, întărește-te și biruiește pe vrăjmașii tăi; iar tu sfinte, ai răspuns; mă bucur întru Domnul și mă veselesc întru Dumnezeu, Mântuitorul meu.”
O reprezentare bizantină a acestei scene este o icoană din Mănăstirea Lavra din Muntele Athos, datând de la sfârșitul secolului al XIV-lea, începutul secolului al XV-lea. În această scenă, martiriul Sfântului Dimitrie are loc în fața unui complex de clădiri fortificate cu două turnuri, reprezentând închisoarea unde a fost ținut sfântul. Acest gen arhitectural s-a dezvoltat în secolul al XVI-lea, fiind bazat pe modele din perioada paleologilor.
Sfântul Dimitrie este pictat șezând cu mâna dreaptă ridicată, pe o treaptă sau pe un tron cu mai multe trepte, în fața unei clădiri ce reprezinta închisoarea, primind moartea din mâinile unui grup de șase soldați care îl străpung în partea dreaptă a toracelui cu sulițele, în afară de unul, care are capul descoperit și parcă nu ar vrea să-l rănească.
Poziția Sfântului Dimitrie exprimă dorința de a primi împunsătura suliței în partea dreaptă, precum Hristos pe Cruce. Atunci, un înger coboară din înălțime, pregătindu-se să așeze deasupra capului sfântului cununa muceniciei, în timp ce Lupus se afla în spatele său, având brațele ridicate și o expresie de uimire. Această scenă constituie o sursă de întărire și consolare a creștinilor asupriți și prigoniți.
Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana de la Schitul „Sfânta Ana” – Athos
Icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată”
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro