Mănăstirea Marea Lavră – Athos

 

Mănăstirea Marea Lavră este prima aşezare chinovială din Sfântul Munte Athos, ctitorită pe la anul 963 de către Sfântul Athanasie Athonitul. Până astăzi, Lavra deţine primul loc în ierarhia mănăstirilor athonite.

Sfântul Atanasie s-a născut la Trebizonda din părinţi temători de Dumnezeu, însă a rămas orfan din fragedă vârstă, dar, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, un ofiţer de armată l-a luat în grija lui la Constantinopol, îngrijindu-se de creşterea şi educaţia lui. După ce şi-a desăvârşit educaţia, Atanasie a mers în pustia Bitiniei, unde a intrat sub ascultarea bătrânului Mihail Maleinos (894-962), stareţul lavrei de pe muntele Kyminas. Refuzând să fie numit stareţ, pe la anii 958 ‒ 959, Sfântul Athanasie a mers în liniştea Muntelui Athos.

Ctitorirea Marii Lavre a Athosului

În anul 962, Sfântul Atanasie a primit o cantitate considerabilă de aur de la comandantul militar prietenul său duhovnicesc, ce eliberase insula Creta de sub arabi şi în cinstea acesteia a hotărât să construiască o mănăstire, punându-şi în gând să se călugărească şi el aici.

După tradiţie, piatra de temelie a Marii Lavre a fost pusă în anul 963, în locul numit Melana, unde Sfântul pustnicise mai înainte şi zidise o bisericuţă închinată Adormirii Maicii Domnului. Aşa cum se spune în biografia sa, Sfântul Atanasie a zidit mai întâi zidul exterior, biserica şi apoi chiliile pentru monahi.

Cu toate că fondurile pentru zidirea mănăstirii nu lipseau, construcţia a stagnat în august 963, odată cu alegerea lui Nichifor Focas ca împărat al Bizanţului şi retragerea în Cipru a Cuviosului Atanasie. În anul 964, împăratul Nechifor Focas, într-o întâlnire la Constantinopol, l-a convins pe Cuviosul Atanasie să continue construcţia mănăstirii, emiţând hrisoave imperiale care au aşezat-o într-o poziţie privilegiată. De asemenea împăratul a înzestrat mănăstirea cu metoace, cum ar fi Mănăstirea Peristeron de lângă Tesalonic şi i-a oferit în dar Cuviosului Atanasie o părticică din lemnul Sfintei Cruci şi capul Sfântului Vasile cel Mare, precum şi un ajutor anual pentru 80 de monahi.

În 969 împăratul Nichifor Focas este ucis de către generalul său Ioan Tzimiskis, care devine astfel împărat. Acesta a dublat daniile către mănăstire şi a ajutat la terminarea lucrărilor de construcţie. Împăratului Ioan Tzimiskis i se datorează şi primul Tipic al Sfântului Munte (972), supranumit şi Trágos (pentru că a fost scris pe un pergament de piele de țap-tragos).

Sfântul Atanasie a construit o moară de apă, a sădit vie, a zidit o infirmerie pentru monahii bolnavi şi a început ridicarea unei biserici măreţe. De asemenea, cuviosul a alcătuit o rânduială aspră pentru viaţa de obşte din Marea Lavră, care apoi s-a răspândit şi la alte mănăstiri aghiorite.

În anul 1001, în timp ce cerceta turla de deasupra Sfântului Altar, zidul s-a prăbuşit şi l-a strivit pe Sfântul Athanasie dimpreună cu alţi şase monahi. Cuviosul Atanasie Athonitul a păstorit Marea Lavră aproximativ 40 de ani. Ziua de prăznuire a Sfântului este 5 iulie.

Perioada Bizantină

Din prima jumătate a secolului al XI-lea până la începutul secolului al XIV-lea, Marea Lavră a atras numeroşi monahi. Aceasta s-a datorat extraordinarei sale organizări, ascezei severe şi trăirii exemplare a unora dintre cuvioşii şi învăţaţii ei vieţuitori.

Al doilea Tipic al Sfântului Munte (1045) confirmă poziţia privilegiată a Lavrei şi o aşeză prima în ordine ierarhică. Iniţial Mănăstirea Lavră a fost închinata Bunei Vestiri, însă, în urma unei arătări a Maicii Domnului, mănăstirea a luat hramul Cuviosului.

Mănăstirea a rămas în atenţia împăraţilor bizantini precum Andronic al V-lea, Ioan I şi Ioan al II-lea din dinastia Paleologilor. Şi despoţii sârbi Stefan Milutin şi Stefan Duşan au făcut mari danii Marii Lavre.

Perioada grea a ocupaţiei otomane

După căderea Bizanţului în mâinile turcilor, bunăstarea a luat sfârşit pentru Lavra athonită. Atacurile neîncetate ale piraților, alături de impozitele nemiloase ale turcilor, au adus mănăstirea într-o stare de mare strâmtorare, astfel încât Lavra nu a mai putut funcţiona ca chinovie, ci s-a transformat în mănăstire cu viaţă idioritmică. Cu toate acestea, monahii au continuat să plece din ea. Patriarhul Silvestru al Alexandriei a ajutat la restabilirea vieţii chinoviale de aici, fapt întărit prin sigiliul Patriarhului ecumenic Ieremia al III-lea, în anul 1575.

În anul 1662, la Marea Lavră s-a închinoviat patriarhul Dionisie al III-lea al Constantinopolului Vardales, care a dăruit mănăstirii toată averea sa, din care s-au construit noi clădiri şi un drum. Cu toate acestea, nu a putut fi evitată trecerea mănăstirii din nou la viaţă de sine.

Ajutoare româneşti

Aflând despre starea jalnică a mănăstirii, Sfântul Neagoe Basarab (1512-1521), Voievodul Ţării Româneşti s-a oferit să ajute Marea Lavră. Printre alte lucrări, el a acoperit cu plumb acoperișul bisericii mănăstirii. Mai târziu, Vladislav al III-lea va înnoi învelitoarea de plumb, iar Vlad Vintilă va susţine repictarea bisericii în 1535, de către vestitul pictor Teofan Cretanul.

Între ctitorii români ai Marii Lavre se numără Petru Şchiopul, Alexandru cel Rău, Ieremia şi Gavriil Movilă, Matei Basarab, Grigore Gheorghe Ghica, Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu.

Secolul al XVIII-lea a fost marcat de o înflorire a mănăstirii datorită ajutoarelor primite din Ţările Române de la domnii fanarioți Nicolae Mavrocordat, Constantin Racoviţă, Grigore Alexandru Ghica al III-lea şi Alexandru Scarlat Ghica. În 1759, la Marea Lavră s-a înfiinţat prima tipografie de pe teritoriul grecesc care tipărea în limba greacă. Aici s-a tipărit volumul Stihuri alese din Psaltire al monahului Neofit Kavsokalivitul.

Revoluţia greacă şi eliberarea mult aşteptată

După Revoluţia Greacă de la 1821, armata otomană a ocupat Sfântul Munte vreme de zece ani (1821 ‒ 1830) şi a pricinuit mănăstirii multe greutăţi şi suferinţe. Marea Lavră a supravieţuit cu greu urmărilor revoluţiei de la 1821. Refacerea vieţii monahale şi restabilirea lavrei au început din anul 1850, dar practicarea cultului bisericesc conform tradiţiei locului a fost posibilă de-abia în secolul XX. Noua istorie a Marii Lavre a început după anul 1912, când Grecia de Nord a fost eliberată de sub stăpânirea turcească.

Nevoitori ai mănăstirii

Condica mănăstirii, în care s-a ţinut neîntrerupt evidenţa tuturor monahilor care au vieţuit în ea, arată că în Mănăstirea Lavră s-au închinoviat 27 de patriarhi, 150 de arhierei, 168 de egumeni, 3400 de ieromonahi, 45 de diaconi şi 14000 de monahi. 60 de Sfinţi ai Bisericii au trăit o perioadă de timp în mănăstire sau în schiturile şi în chiliile ei. Dintre ei îi amintim pe Cuvioşii David din Evvia, Grigorie Palama, Nil Izvorâtorul de Mir, Ioan Cucuzel, Grigorie Domesticul, Paisie Velicicovschi. De asemenea şi Sfinţii noi Mucenici: Damaschin († 1681), Constantin Rusul († 1743), Ioan Bulgarul († 1784), Luca din Mitilini († 1802), Eftimie de la Schitul Mănăstirii Iviron († 1814), Pavel din Peloponez († 1818), Constantin Agareanul († 1819), Timotei Esfigmenitul († 1820), Atanasie din Limnos († 1846).

Sărbătorirea celor 1000 de ani şi revenirea la viaţa de obşte

În 1963 s-a sărbătorit cu mult fast împlinirea a 1000 de ani de la întemeierea mănăstirii, eveniment la care au luat parte patriarhul ecumenic, alţi patriarhi şi reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe, precum şi numeroase oficialităţi.

În 1980 s-a reintrodus în mănăstire viaţa de obşte. După 300 de ani de viaţă idioritmică, în ajunul praznicului Sfântului Atanasie a avut loc întronizarea primului egumen. Atunci geamul care proteja icoana de pe mormântul Cuviosului Atanasie s-a umplut de mir cu bună-mireasmă. Acest fapt minunat a fost considerat un semn de bunăvoinţă al Sfântului.

Astăzi, stareţ al Marii Lavre este arhimandritul Prodromos.

Mănăstirea Marea Lavră - cea dintâi mănăstire athonită (galerie FOTO)

De la același autor

Ultimele din categorie