Cei mai frumoși sfinți din picturile bizantine se roagă în mănăstirile din Moldova

Moldova a creat ceva, și în arhitectură, și în pictură, căutând să transpună cât mai corect dogma, adică, gândirea și voința lui Dumnezeu, când a fost vorba de Casa Domnului, care trebuie să fie diferită de casa omului.

O biserică trebuie să fie gândită pentru a fi construită de cel puțin trei oameni: arhitectul (în trecut era meșterul), pictorul și teologul. În timpul lui Ștefan cel Mare, așa a fost. Meșterul gândea arhitectura zidurilor. Arhitectura bisericii îți dă tonul cum s-o pictezi, ce plan iconografic să alcătuiești. Teologul era chiriarhul, episcopul sau starețul mănăstirii. Iar pictorul era ales de acesta din urmă. Și în această sfătuire a lor, pictorul îi spunea arhitectului: „Nu-mi faci niciun spațiu mai mic de 60 de centimetri”.

Pe această suprafață trebuie să încapă un sfânt; Nu-mi faci arcuri mai mici de atât... Nu faci gemulețul de la proscomidiar mai sus sau mai jos decât 1,4 metri de la pardoseală, ca în momentul când răsare soarele, prima rază să cadă prin gemuleț, pe sfântul disc, când preotul slujește Sfânta Liturghie. Gemulețul să fie obligatoriu spre est și așezat un pic mai sus de nivelul mesei. Nu spre nord, cum se mai întâlnește la bisericile târzii, din secolele XVIII-XIX. Iată un fragment din revendicările pictorului către arhitect, după ce acesta s-a consultat cu teologul.

„Sfinții de la Dobrovăț sunt cei mai frumoși din toată arta bizantină”

Și așa, în conlucrarea celor trei, au ieșit sfinții militari și călugări de la Dobrovăț, care, potrivit părintelui Luca, sunt cei mai frumoși din toată arta bizantină câtă se păstrează. „Pe un sfânt trebuie să-l pictezi așa cum era el ca trup, ca ființă, în realitate, dar să-i pictezi fizionomia transfigurată. La Dobrovăț, în interiorul bisericii, sfinții pictați sunt de o frumusețe rară, și ca execuție, și ca estetică, și ca monumentalitate. De exemplu, îl am acum în minte pe Sfântul Dimitrie, pictat pe un glaf, cum se trece din pronaos în naos; este atât de monumental și de frumos, înarmat cu toate armele lui oștășești. Iar Sfinții Împărați Constantin și Elena, care urmează imediat după colț – la fel, sunt cei mai frumoși, din întreaga noastră artă moldavă”, afirmă sfinția sa.

La fel, Mănăstirea Sucevița este ca o perlă. Nu ca monumentalitate, căci scenele la Sucevița sunt mai mici, ci ca teologie. „Aici, Sfânta Treime apare de nouă ori în biserică, în nouă ipostaze. În altar e pictat Acatistul Buneivestiri. Dacă episcopul Macarie, primul mare isihast cunoscut în Moldova, a fost îndrumătorul lui Petru Rareș, la Sucevița un alt mare isihast, l-a urmat în gândirea teologică. E vorba de Cuviosul Ioanichie, care probabil a cerut pictorilor să picteze după planul său iconografic, deoarece era și un mare teolog”.

Pictura noastră moldovenească nu reprezintă, din păcate, o sursă de inspirație pentru cei mai mulți pictori români, care o preferă pe cea românească târzie sau pe cea străină. Însă, trebuie să se rețină că Moldova a creat ceva, și în arhitectură, și în pictură, căutând să transpună cât mai corect dogma, adică, gândirea și voința lui Dumnezeu, când a fost vorba de Casa Domnului, care trebuie să fie diferită de casa omului.

De la același autor

Ultimele din categorie