E săptămâna care, vrei, nu vrei,

Îți întrebi sufletul cel păcătos:

Ai fost și tu printre acei,

Ce L-ai vândut, ca Iuda, pe Hristos?

Cu ramuri de finic întâmpinat

Și Osana strigând de-atâtea ori,

Tu, pe asin, știai, îngândurat,

Că tot aceștia, vor striga să mori.

Tu ai venit cu-n dar aparte,

Să ne aduci cu Tine mântuirea,

Pe Tine însuți dându-te spre moarte

Pentru-a vedea cu toții nemurirea.

Și eu, cum Doamne Te-am primit?

Cuvântul Tău nu l-am urmat,

De-nvățătura Ta n-am fost clintit,

Și morții eu te-am dat.

Orbecăind în cloaca cea lumească

Am judecat pe alții de păcat,

Și am lăsat mândria să m-orbească,

Iar, morții eu te-am dat.

Te văd cu crucea grea în spate

Batjocorit, scuipat, lovit,

Cum cazi, de grelile-mi păcate,

Iar eu nu fac nimic să te ridic.

I-am ajutat prin tot ce am făcut,

Ca să te urce sus pe cruce

Și am privit cum cuie ți-au bătut

Și lacrima cum se-nroșea de sânge!

Și sulița înfiptă-n coastă,

Sloboadă lacrimile Maicii Sfinte,

Țipând durearea din făptura-i castă

Și-ngenunchind-o mila de părinte.

Amare-s lacrimile ei de mamă,

C-a înțeles atunci care-i menirea:

Mijlocitoare ea va fi și-n ramă,

Cu rugaciuni s-ajute omenirea.

Dă-mi plansul Maicii Tale mie,

Să-mi spele sufletul bolnăvicios,

Iar fiecare lacrimă sa fie

Ofrandă, pentru jertfa ta, Hristos.

În mila Ta, mă iartă iar,

Iubește-mă din nou, iubește-mă,

Să nu îți fie răstignirea în zadar,

Iisuse, Doamne, miluește-mă!