Iluminarea Duhului Sfânt ne conduce la tot adevărul

Cuvinte duhovnicești

Iluminarea Duhului Sfânt ne conduce la tot adevărul

Cel nepătimaș se liniștește, se bucură, se înseninează desăvârșit și numai acesta poate să-l întâlnească pe Dumnezeu. Numai el știe să-L iubească cu adevărat pe Dumnezeu și pe aproapele. Omul se unește cu Dumnezeu prin iubire și atunci i se descoperă întregul adevăr.

Iluminarea Duhului Sfânt ne conduce la tot adevărul, la prețioasa înțelepciune și la cunoștința cea adevărată. Lupta duhovnicească contribuie la curățirea omului de patimi. Cel nepătimaș se liniștește, se bucură, se înseninează desăvârșit și numai acesta poate să-l întâlnească pe Dumnezeu. Numai el știe să-L iubească cu adevărat pe Dumnezeu și pe aproapele. Omul se unește cu Dumnezeu prin iubire și atunci i se descoperă întregul adevăr. Duhul Sfânt este duhul iubirii, al priceperii, al cunoștinței și al înțelepciunii. Prin dragoste Îl cunosc pe Dumnezeu.

Omul curățit de patimi cu harul Duhului Sfânt cel Atotputernic simte, concepe ce înseamnă să iubești, să te sfințești, să te cureți. Domnul a zis că cei curați sunt binecuvântați și numai aceștia vor vedea fața lui Dumnezeu. Zice iarăși Sfântul Iustin Popovici cum pentru credința și dragostea pentru Hristos, Dumnezeu ne oferă Duhul Sfânt care călăuzește pe fiecare suflet iubitor de Hristos la tot adevărul cu privire la dumnezeu-omul Hristos. Duhul Sfânt ne curățește vederea ca să vedem cele nevăzute și să auzim lucruri neauzite. În Duhul Sfânt Îl cunoaștem deplin pe Hristos. Toți sfințiii sunt cu adevărat duhovnicești, purtători de Duh, cei care Îl păstrează pe Duhul Sfânt înlăuntrul lor și toate ale lor sunt sfinte: gândurile, ideile, mișcările, cuvintele, faptele, lucrurile. Noi însă, cu păcatele noastre întristăm și amărâm pe Duhul Sfânt.

(Moise Aghioritul, Pathoktonia[Omorârea patimilor], Ed. Εν πλω, Atena, 2011)