Mâna dreaptă a Sfântului Maxim Mărturisitorul

Din moaștele Sfântului Maxim Mărturisitorul se păstrează o parte din mâna dreaptă, cea pe care împăratul Constans a poruncit să-i fie tăiată în anul 662, în Constantinopol.

Sfântul Maxim s-a născut în Constantinopol, din părinți drept-credincioși, de neam ales. A studiat filosofia și teologia. Împăratul Heraclie (610-641) l-a făcut sfetnic. Când a apărut erezia monotelită, a celor ce mărturisesc că este numai o voință în Mântuitorul Iisus Hristos, și văzându-l chiar pe împărat căzut în erezie, Sfântul Maxim a intrat în Mănăstirea Chrysopolis. După câțiva ani a fost ales stareț. Văzând tulburarea din Biserică din cauza monoteliților, Sfântul Maxim s-a dus la Roma, deoarece Ierusalimul era ocupat de arabi. În drum a trecut și pe la episcopii din Africa, din cetățile din calea lui, și îi întărea în credință, iar celor de departe le trimitea scrisori despre dreapta credință, îndemnându-i să se păzească de erezie. Din porunca împăratului, Cuviosul Maxim a fost prins în Roma, cu ucenicul său Anastasie, și amândoi au fost duși la Constantinopol. Supus la multe chinuri Sfântul Maxim a trecut la Domnul în 662, în cetatea Shimara, pe coasta răsăriteană a Mării Negre, unde fusese întemnițat, având vârsta de optzeci și doi de ani. La mormântul lui s-au văzut trei făclii, ca un semn că a fost un om bineplăcut Preasfintei Treimi.

Din moaștele Sfântului Maxim Mărturisitorul se păstrează o parte din mâna dreaptă, cea pe care împăratul Constans a poruncit să-i fie tăiată în anul 662, în Constantinopol. Nu se știe când acest odor de mare preț a ajuns în Athos, deoarece cea mai mare parte din arhivele Mănăstirii „Sfântul Pavel“ s-au pierdut în 1307, când catalanii au pustiit Sfântul Munte, și apoi în cumplitul incendiu care a distrus sfântul lăcaș în 1902. Este posibil ca acest odor de mare preț să fi fost adus din Constantinopol în secolul al XI-lea de ctitorul mănăstirii, Sfântul Pavel Xiropotamitul. O altă posibilitate, care nu trebuie exclusă, este că mâna Sfântului Maxim a fost dăruită mănăstirii de prințesa Maro, fiica craiului Serbiei, Gheorghe Brancovici.

De la Sfântul Maxim Mărturisitorul ne-au rămas remarcabile opere teologice Întrebări lui Talasie, Ambigua, Liber Asceticus, Capita de Caritate, Mistagogia, Comentarii la Psalmul 59, la Rugăciunea Domnească, Viața ascetică (una dintre cele mai frumoase opere despre viața și regulile monastice).

Citește alte articole despre: Sfântul Maxim Mărturisitorul, sfinte moaște