Mă întrebaţi: „Ce trebuie să facem când înlăuntru suntem împărţiţi în două?” În primul rând, să ştiţi că acest lucru nu este ceva rău, ci este o întorsătură obişnuită a vieţii duhovniceşti. Când duhul nostru sub influenţa harului se trezeşte, atunci se îndreaptă spre Dumnezeu şi pe toate le îndreaptă într-acolo. Firea egoistă, însă, şi după aceea tot mai rămâne şi îşi exprimă drepturile ei, atrăgând după vechiul obicei la sine şi sentimentul şi voinţa. De aceea toţi simt precum apostolul: Găsesc deci în mine, care voiesc să fac bine, legea că răul este legat de mine (Rom. 7, 21). Iată împărţirea în două. Ce trebuie să facem aici? Întotdeauna să aprobăm latura duhului, iar cerinţele omului trupesc şi egoist să le alungăm, să le înăbuşim. În acestea constă lupta duhovnicească. Ea este scurtă... îndată ce observaţi înlăuntru o mişcare potrivnică duhului... să o respingeţi cu inima, să loviţi cu ură această mişcare şi tot atunci să vă adresaţi Domnului în rugăciune şi El vă va ajuta.

Lepădarea sinceră a răului şi rugăciunea sinceră către Domnul întotdeauna înving şi curmă împărţirea în două a omului lăuntric...

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, p. 253)