Este nevoie de mult curaj pentru a tămădui o minte împătimită. Sfinţii Părinţi scot în evidenţă importanţa curajului în viaţa duhovnicească: „Sufletul viteaz îşi învie mintea ucisă”, spune Sfântul Ioan Scărarul. Un atlet curajos nu renunţă şi nu-şi pierde cumpătul, chiar dacă a fost biruit de demoni, ci nădăjduieşte în Dumnezeu: „Calul iscusit, cu cât fuge mai mult, cu atât se încălzeşte şi aleargă mai repede; prin fugă, eu înţeleg cântarea de psalmi, iar prin cal, mintea cea vitează”.

Curajul duhovnicesc îmbărbătează inima, ajutând-o să învie mintea omorâtă de patimi; pentru a învia, ea trebuie să păzească toate poruncile Mântuitorului. Dacă neascultarea poruncilor duce la moartea minţii, ascultarea lor atrage după sine readucerea ei la viaţă. Sfântul Ioan Scărarul ne atrage atenţia asupra activităţilor minţii omului îndreptate către învierea din moartea pricinuită de patimi. Aceste activităţi sunt: „Meditarea la dragostea cea către Dumnezeu, amintirea de moarte, pomenirea lui Dumnezeu, a Împărăţiei Cerurilor, a râvnei sfinţilor mucenici, pomenirea lui Dumnezeu care este de faţă, după cuvântul celui ce zice: «Pururea pun pe Domnul înaintea mea» (Psalmul 15, 8), amintirea de sfintele şi inteligibilele puteri (scil. îngerii), amintirea de momentul ieşirii sufletului, al prezentării înaintea judecăţii, al pedepsirii, al pronunţării sentinţei”. În aceeaşi ordine de idei, Sfântul Talasie Libianul ne aduce aproape imaginea unei căruţe cu patru roţi, „care suie mintea la ceruri” - cele patru roţi fiind „liniştea (isihia), rugăciunea, dragostea şi înfrânarea”. Mintea se luminează atunci când omul făptuieşte virtuţile, făcându-se „în chipul luminii”.

În duhul învăţăturii Sfântului Simeon Noul Teolog, discipolul său, Cuviosul Nichita Stithatul, observă: „Calea grabnică spre înălţarea în virtute a începătorilor este tăcerea buzelor, închiderea ochilor şi surzenia urechilor”. Această liniştire a simţurilor prin închiderea intrărilor „din afară spre sine” ajută mintea „să se cunoască pe sine şi mişcările sale” şi să stea „ca un împărat în mijlocul gândurilor, şi judecând şi deosebind pe cele bune de cele rele”, acceptându-le pe cele bune şi aşezându-le „în jitniţele înţelegerii... cu care apoi, hrănindu-se, se împuterniceşte şi se umple de lumină”, iar pe cele rele lepădându-le, „în adâncul uitării, scuturându-se de amărăciunea lor”.

Acest text merită o atenţie deosebită. Slobozită din robia simţurilor prin tăcere şi prin suprimarea stimulilor exteriori, mintea poate echilibra sufletul, neîngăduind gândurilor demonice să intre în adâncul acestuia, în aşa-numita zonă a subconştientului. Astfel, toate imaginile conceptuale şi toate mişcările lăuntrice ale omului a cărui minte împărățeşte asupra gândurilor vor fi cu adevărat echilibrate.

Sfântul Maxim Mărturisitorul îi îndeamnă pe atleţii duhovniceşti: „înfrânează iuţimea sufletului cu dragostea; veştejeşte partea poftitoare a lui cu înfrânarea; înaripează partea raţională a lui cu rugăciunea. Şi lumina minţii nu se va întuneca niciodată”. Unul din punctele-cheie ale învăţăturilor patristice, adresat începătorilor întru lăuntrica lucrare duhovnicească a tămăduirii minţii, este acela de a-şi păstra mintea neîntinată - lucrare ce trebuie continuată tot timpul vieţii. Sfântul Ioan Scărarul descrie detaliat acest proces: „Stăpâneşte-ţi mintea cea nestăpânită în plăcerile care înfierbântă trupul... Poartă crucea în suflet şi înfige-ţi mintea (raţiunea) într-însa (scil. în cruce) precum ai înfige nicovala în lemn, ca să reziste la toate loviturile, la toate ispitele, la toate zgomotele ocărilor, calomniilor, batjocoririlor şi nedreptăţilor cu care una după alta poate să fie ciocănită; astfel mintea nu slăbeşte defel, nici pătimeşte vreo zdrobire, ci rămâne mereu liniştită şi nemişcată”. Această lucrare trebuie împreunată cu străduinţa de a asculta şi de a ne supune chemării şi poruncilor dumnezeieşti, în măsura în care înţelegem să le urmăm.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 158-161)