În punctul cel mai central al Sofiei, jos, băgată în pământ, există o bisericuţă frumoasă şi străveche, a Sfintei Petka, adică a Sfintei Parascheva. (În limba bulgară a şasea zi a săptîmânii se numeşte Petak). Nu a cunoscutei muceniţe fecioare, ci a unei cuvioase, care este mult cinstită acolo, şi ale cărei sfinte moaşte se află azi în România. De această biserică se leagă evenimente impresionante şi grozave, care i-au făcut pe puternicii lumii să-şi supună voinţa unei alte vreri şi puteri de neînvins.

Pe la 1963 au hotărât oficialităţile oraşului să lărgească strada centrală. Aceasta însemna că monumentul creştin trebuia să fie demolat. În felul acesta urmau să se descotorosească şi de o construcţie nedorită. Şantierul de demolare s-a pregătit îndată: rolul principal l-ar fi jucat atunci un buldozer. În câteva minute l-ar fi prefăcut în ruine. Aşa socoteau ei lucrurile. Le-au ieşit însă pe dos. S-a cântat alt cântec şi nu acela pe care-l doreau. Când porneau buldozerul şi-l îndreptau înspre biserică se defecta într-una. Îl reparau, dar iar se strica ceva. Şi era imposibil să se apropie de biserică. Şi ca şi cum nu le-ar fi ajuns aceasta, îndată ce se întorcea acasă muncitorul care cu ciudă se încăpăţânase asupra demolării, îl găseşte mort pe unul din membrii familiei sale. Între timp, şeful acestei lucrări a fost informat că muncitorii nu au reuşit să facă nimic. A aflat şi amănunte asupra acestui fapt. I s-au părut toate stupide şi înfuriat a spus: „Nu sunteţi în stare de nimic. Numai de poveşti sunteţi buni. Mâine am să mă duc să o demolez eu însumi!”. Dar nefericitul a rămas numai cu aceste vorbe goale. Imediat ce s-a urcat furios pe utilaj şi a pornit spre biserică, s-a stricat maşina, dar cel mai senzaţional lucru a fost că el însuşi şi-a găsit pe neaşteptate moartea. Înţelegeţi ce durere, dar şi ce spaimă a urmat! Nu le-a mai rămas nimic altceva decât să anuleze ordinul de demolare. Şi ca să înfrumuseţeze locul, făcură în acel loc ceva în genul unor magazine la subsol şi o piaţă în jurul bisericii. Astfel s-a făcut cunoscută în toată Sofia, că Sfânta Petka sau, mai degrabă, Acela Căruia i se închină ea, are o putere nemăsurată pe care, dacă ar purcede a o arăta vreodată, toţi ar fi cuprinşi de spaimă.

(Arhimandrit Daniil Gouvalis, Minunea credinţei, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 139-140)