Există mulţi mireni înaintaţi în lucrarea duhovni­cească şi foarte sporiţi în Rugăciunea minţii. Cineva a ajuns la măsura de a rosti Rugăciunea chiar şi în somn. Cei din familia sa l‑au auzit adeseori ros­tind în şoaptă Rugăciunea în timp ce dormea.

În oraşul Iraklio din insula Creta au trăit până în 1979 două suflete binecuvântate, doi soţi bătrâni, Antonie şi Maria. Nu au putut dobândi copii, erau însă adevăraţi creştini, oameni ai lui Dumnezeu. Păzeau cu scumpătate poruncile lui Dumnezeu şi se îndeletniceau întru cunoştinţă cu Rugăciunea minţii.

Metaniile lor se subţiaseră mult din pricina folo­sirii. De treizeci de ani rosteau neîncetat Rugă­ciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte‑mă!”. Dobândi­se­ră o stare duhovnicească bună. Când vor­beau, sim­ţeai că rugăciunea lor nu se oprea, ci erau cufundaţi în lucrarea minţii. Cuvintele lor erau puţine şi vor­beau ca şi cum ar fi fost rupţi de realitate, deoarece mintea şi inima lor erau unite cu Dumne­zeu. Îl slă­veau pe Dumnezeu pentru toate şi transmi­teau pace, odihnă şi binecuvântare.

Hristu Paronis, citeţul bisericii din satul Pevki (Kalambakas), era foarte evlavios, iubitor de slujbe şi cânta în biserică la strana dreaptă. Urma după literă tipicul slujbelor, din care nu trecea cu vederea nimic. Participa în fiecare zi la slujbe. Chiar şi atunci când era la câmp, de fiecare dată când auzea clopotul, oprea lucrul şi mergea la biserică. Când nu era preot, citea acasă toate slujbele. Adeseori ieşea din sat şi mergea pe un deal, unde psalmodia, se ruga şi se odihnea. Citea vieţi de Sfinţi, cărţi patristice, mai ales pe Sfântul Simeon al Tesalonicului, dar mai mult decât toate îl odihnea citirea Psaltirii. Citind‑o ade­sea, a învăţat‑o pe de rost. Când murea cineva în sat, Hristu mergea acolo şi în trei‑patru ore citea toată Psaltirea.

Sursa: marturieathonita.ro/indeletnicirea-cu-rugaciunea-si-cu-citirea-psaltirii