Îndeletnicirea cu rugăciunea şi cu citirea Psaltirii
Există mulţi mireni înaintaţi în lucrarea duhovnicească şi foarte sporiţi în Rugăciunea minţii. Cineva a ajuns la măsura de a rosti Rugăciunea chiar şi în somn. Cei din familia sa l‑au auzit adeseori rostind în şoaptă Rugăciunea în timp ce dormea.
Există mulţi mireni înaintaţi în lucrarea duhovnicească şi foarte sporiţi în Rugăciunea minţii. Cineva a ajuns la măsura de a rosti Rugăciunea chiar şi în somn. Cei din familia sa l‑au auzit adeseori rostind în şoaptă Rugăciunea în timp ce dormea.
În oraşul Iraklio din insula Creta au trăit până în 1979 două suflete binecuvântate, doi soţi bătrâni, Antonie şi Maria. Nu au putut dobândi copii, erau însă adevăraţi creştini, oameni ai lui Dumnezeu. Păzeau cu scumpătate poruncile lui Dumnezeu şi se îndeletniceau întru cunoştinţă cu Rugăciunea minţii.
Metaniile lor se subţiaseră mult din pricina folosirii. De treizeci de ani rosteau neîncetat Rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte‑mă!”. Dobândiseră o stare duhovnicească bună. Când vorbeau, simţeai că rugăciunea lor nu se oprea, ci erau cufundaţi în lucrarea minţii. Cuvintele lor erau puţine şi vorbeau ca şi cum ar fi fost rupţi de realitate, deoarece mintea şi inima lor erau unite cu Dumnezeu. Îl slăveau pe Dumnezeu pentru toate şi transmiteau pace, odihnă şi binecuvântare.
Hristu Paronis, citeţul bisericii din satul Pevki (Kalambakas), era foarte evlavios, iubitor de slujbe şi cânta în biserică la strana dreaptă. Urma după literă tipicul slujbelor, din care nu trecea cu vederea nimic. Participa în fiecare zi la slujbe. Chiar şi atunci când era la câmp, de fiecare dată când auzea clopotul, oprea lucrul şi mergea la biserică. Când nu era preot, citea acasă toate slujbele. Adeseori ieşea din sat şi mergea pe un deal, unde psalmodia, se ruga şi se odihnea. Citea vieţi de Sfinţi, cărţi patristice, mai ales pe Sfântul Simeon al Tesalonicului, dar mai mult decât toate îl odihnea citirea Psaltirii. Citind‑o adesea, a învăţat‑o pe de rost. Când murea cineva în sat, Hristu mergea acolo şi în trei‑patru ore citea toată Psaltirea.
Sursa: marturieathonita.ro/indeletnicirea-cu-rugaciunea-si-cu-citirea-psaltirii
Pruncii noștri frumoși, asemenea îngerilor, trebuie să intre și ei în biserică de la vârste fragede!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro